spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalProtest disperat. Consilierii de probaţiune din Botoșani au intrat în greva foamei

Protest disperat. Consilierii de probaţiune din Botoșani au intrat în greva foamei

Consilierii de probaţiune din Botoşani recurg la o formă disperată de protest după ce cererile lor au rămas fără nici un fel de răspuns din partea guvernanţilor. Aceştia au anunţat că începând de luni, 18 decembrie, toți consilierii din Serviciul de Probațiune Botoșani au intrat în greva foamei.

„Deși, colegii noștri consilieri de probațiune din alte servicii din țară se afla în a 8-a zi de greva foamei, nu s-au întreprins nici un fel de măsuri la nivel central și nici un factor de decizie nu și-a manifestat interesul față de soluționarea solicitărilor greviștilor. Alegerea acestei forme de protest, greva foamei, este fundamentată pe nerespectarea drepturilor legale de peste 6 ani, personalul de probațiune fiind mereu ignorat și tratat inechitabil în raport cu celelalte categorii de personal din sistem, având salariile greșit calculate și condiții improprii de muncă, chiar dacă lucrează cu persoane care prezintă pericol social expunându-se zilnic la situații deosebit de riscante si dificile”, a transmis Marta Arhip, consilier de probațiune.

În semn de solidaritate, mai multe servicii din celelalte județe din țară au intrat azi în greva foamei susținând la nivel național acest demers de protest extrem. În prezent aproximativ 100 de persoane sunt în greva foamei din totalul de 700 de consilieri de probațiune din țară.

Cerinţe ale consilierilor de probaţiune ignorate la nivel central

În ciuda măsurilor extreme de protest Ministerul Justiției şi Direcția Națională de Probațiune rămân pasivi. Deși de-a lungul timpului conducerea instituției a asigurat personalul că se încearcă găsirea unor soluții, în cele din urma acestea s-au dovedit a fi doar promisiuni deșarte.

În data de 27.10.2023, Direcţia Naţională de Probaţiune a transmis serviciilor de probațiune din țară că există fonduri pentru plata salariilor mărite în acord cu hotărârile judecătorești și ordinele ministrului justiției, aceste sume fiind asigurate din bugetul alocat plății salariilor posturilor vacante ce urmau a fi ocupate prin concurs în decursul anului 2024. Cu toate acestea, plățile au fost blocate. Ca urmare, în anul 2024 consilierii de probațiune vor fi plătiți conform aceleiași grile de salarizare din 2016, iar hotărârile judecătorești definitive vor fi ignorate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...