spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalPeste 200 de locuri de muncă vacante în județ

Peste 200 de locuri de muncă vacante în județ

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a publicat lista locurilor de muncă disponibile în județ. Potrivit informațiilor transmise, cei care se află în căutarea unei slujbe au la dispoziție 258 de locuri de muncă.

Dacă în restul anului, AJOFM anunță între 400 și peste 600 de locuri de muncă disponibile, la început de 2024, botoșănenii au la dispoziție mult mai puține locuri de muncă. Iar cele mai multe dintre acestea sunt în construcții, industrie textilă și alimentație publică. Pentru majoritatea sunt cerute studii medii, școală generală sau calificare profesională, însă sunt și posturi pentru persoanele care au studii superioare.

Cei cu studii superioare au mai puține opțiuni, respectiv 10 locuri de muncă din cele 258. Astfel, se cer studii superioare pentru posturile de inginer mecanic, inginer chimist, inginer în industria alimentară, inginer automatist, medic specialist.

Cursuri de calificare puse la dispoziție de AJOFM

De asemenea, șomerii botoșăneni pot alege să se înscrie la unul dintre cele două cursuri de calificare susținute de AJOFM Botoșani. Agenția organizează cursuri pentru lucrător comercial și pentru competențe de bază de matematică, științe și tehnologie. Fiecare curs pune la dispoziția doritorilor câte 14 locuri.

Condițiile de angajare, valabilitatea ofertei și informațiile suplimentare despre fiecare loc de muncă în parte se pot obține la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, str. Colonel Tomoroveanu nr.2, la telefon (0231)536791 interior
119, pe site-ul A.N.O.F.M https://www.facebook.com/p/AJOFM-Botosani-100069332434466/ sau la punctele de lucru ale A.J.O.F.M. Botoșani din localitățile Dorohoi, Darabani, Săveni și Stefănești.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...