joi, mai 9, 2024
AcasăLocalLucrări de reabilitare în mai multe școli botoșănene. Autoritățile sunt nepregătite pentru...

Lucrări de reabilitare în mai multe școli botoșănene. Autoritățile sunt nepregătite pentru gestionarea orelor de curs

În curând ar putea începe lucrările de reabilitare în mai multe școli de pe raza municipiului Botoșani, însă autoritățile sunt nepregătite pentru gestionarea eficientă a orelor de curs.

Încă de la începutul lunii ianuarie 2024, licitațiile pentru lucrările de reabilitare sau consolidare a școlilor din Botoșani au fost anunțate de primarul Cosmin Andrei atât prin comunicate, cât și pe rețelele de socializare. Nimeni nu a propus, însă, soluții pentru cursurile afectate de aceste lucrări.

„Felicitări pentru inițiativă, dar s-a gândit cineva la problema orelor? Se va intra în online iar, ce fac copiii din anii terminali? Cred că s-a pierdut destul în pandemie, se mai pierde și pentru renovări acum? Dacă eu mă trezesc că îmi spune copilul peste o lună că trebuie să stea acasă, cum să procedez cu munca, stau și eu acasă?”, a declarat o botoșăneancă.

„Au venit directorii să vorbim, dar eu vorbesc pe documente și nu am nimic, nici o informare din partea primăriei”

Inspectorul școlar general susține că nu poate lua decizii în lipsa unei informări oficiale din partea primăriei.

„În acest moment, noi nu avem un document oficial din partea primăriei prin care aceste școli intră în reabilitare. Relocarea unităților de învățământ este atributul Consiliului de Administrație a unității de învățământ și al primăriei, adică ei trebuie să propună niște soluții. Au venit directorii să vorbim, dar eu vorbesc pe documente și nu am nimic, nici o informare din partea primăriei”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani.

Până în acest moment, primarul a anunțat reabilitarea a trei unități de învățământ, însă, potrivit unor surse, majoritatea școlilor din municipiu vor fi reabilitate energetic.

„Din câte știu eu, sunt opt unități de învățământ care vor fi reabilitate. Va fi complicat tare dacă intră în reabilitare în același timp. Există și varianta de online când nu avem alte soluții, dar asta să fie ultima soluție. Vin și examenele naționale, adică nu este doar procesul de învățare, vin mai multe aspecte, și de astea trebuie ținut cont. Voi avea probabil o discuție cu domnul primar să vedem despre ce este vorba”, a mai spus inspectorul școlar general.

Reporterii „Monitorul” au încercat să-l contacteze telefonic pe primarul Cosmin Andrei pentru un punct de vedere, însă acesta a fost de negăsit.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
48 %
1.9kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
17 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când președinta CJ le dă drumul acasă celor care îi scriu pe Facebook, se cunoaște din prima propoziție.

EDITORIAL

Din lipsă de ceva mai bun, zilele acestea am ajuns pe la Buzz House. Filmul, nu altceva... Și pot spune că m-am îngrozit de-a...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...