spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocalBotoșănean implicat într-un accident produs în județul vecin

Botoșănean implicat într-un accident produs în județul vecin

Doi șoferi din Botoșani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicați într-un accident rutier.

Evenimentul rutier a avut loc sâmbătă, când o femeie în vârstă de 38 ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a condus autoturismul pe DN 2, pe raza municipiului Suceava, din direcția localității Suceava către localitatea Pătrăuți și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către un bărbat de 38 ani, din municipiul Botoșani.

În urma impactului, șoferița și o pasageră din mașina acesteia, în vârstă de 40 ani au suferit leziuni ușoare.
Ulterior, s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență Suceava și conducătorul auto al celuilalt vehicul implicat în evenimentul rutier, fiind și acesta diagnosticat cu leziuni ușoare, care nu necesită internarea medicală.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal sub aspectul savârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...