sâmbătă, mai 11, 2024
AcasăLocalTragedie la indigo. Surori moarte pe aceeaşi trecere de pietoni la 11...

Tragedie la indigo. Surori moarte pe aceeaşi trecere de pietoni la 11 ani distanţă (VIDEO)

Destinul tragic a două surori, întins peste mai bine de un deceniu, i-a şocat pe toţi cei apropiaţi familiei. La distanţă de 11 ani şi o zi sora mai mică a unei femei accidentată mortal pe o trecere de pietoni, a murit şi ea după un accident parcă tras la indigo de un joc sumbru al destinului.

Accidentul care a avut loc joi seară, pe 1 februarie 2024, s-a petrecut sub ochii nurorii victimei. În stare de şoc, aceasta a avut un deja-vu sinistru, realizând că femeia de lângă ea a fost lovită aproape în acelaşi mod ca şi sora ei, în urmă cu mai bine de 11 ani. Și pentru ca scenariul sumbru să fie complet, ambele accidente au avut loc într-o zi de joi.

suroriMai exact, pe 31 ianuarie 2013, drumul spre biserică al celor două surori s-a terminat tragic. Acestea au fost lovite, la primele ore ale dimineţii, de un microbuz de călători chiar pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat după ce şoferul unui microbuz a pierdut controlul maşinii, din cauza gheţii şi le-a lovit pe cele două pe trecerea de pietoni din faţa fostei SIMCOS, actualul magazin Lidl. Cele două se deplasau spre o biserică din zonă pentru a participa la o slujbă. Impactul a avut loc pe sensul de mers către gară.

Sora mai mare, în vârstă de 67 de ani, a murit pe loc. Sora mai mică, atunci de 65 de ani, a fost transportată de o ambulanţă în stare gravă la Urgenţe. „Pacienta a suferit o fractură de claviculă, contuzie hemitorace stâng, contuzie coapsă dreaptă şi gambă stângă. A fost transportată în stare gravă la spital”, a spus un medic din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. După o perioadă lungă de spitalizare, femeia a fost stabilizată şi ulterior a reuşit să se recupereze.

Surori unite de un destin tragic la mai bine de un deceniu

suroriCadrele medicale au spus atunci că femeia a reuşit să păcălească moartea, după accidentul grav căruia i-a supravieţuit. 11 ani şi o zi mai târziu, însă, tragedia a lovit din nou în acelaşi loc. Acum în vârstă de 76 de ani, aceasta se îndrepta cu nora ei tot pentru a lua parte la o slujbă în aceeaşi zonă a oraşului. Era joi seară, iar un microbuz de călători circula pe sensul de mers spre Gară.

Şoferul, în vârstă de 72 de ani, a spus că le-a observat târziu pe cele două femei, care ar fi traversat în diagonală, pe lângă trecerea de pietoni. A frânat, iar microbuzul s-a oprit chiar în dreptul femeii de 76 de ani, pe care a doborât-o pe asfalt. Impactul cu carosabilul a fost unul deosebit de grav, femeia suferind mai multe leziuni severe.

Ambulanţa sosită la faţa locului a preluat-o în curs de resuscitare şi a transportat-o la Urgenţe. Ulterior s-a decis transferul la Suceava, femeia fiind în comă. „Pacienta a suferit o fractură de bază de craniu, cu hemoragie subdurală fronto-temporo-parieto-occipitală. Practic avea inundat cu sânge aproape tot creierul. A suferit şi o fractură la nivelul coloanei cervicale şi multiple fracturi costale. S-a decis transferul de urgenţă la Suceava, pentru clinica de neurochirurgie. Din păcate, însă, leziunile au fost mult prea grave şi a decedat în cursul nopţii”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Membrii familiei au avut un adevărat şoc la aflarea veştii, realizând că cele două surori au murit după ce au fost lovite de două maxi-taxi, pe aceeaşi trecere de pietoni, la distanţă de 11 ani una de cealaltă.

surori

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.8 ° C
17.2 °
14.6 °
55 %
2.2kmh
96 %
sâm
18 °
Dum
15 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...