spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocalViolențe soldate cu ordine de protecție. Doi tineri au dat de bucluc...

Violențe soldate cu ordine de protecție. Doi tineri au dat de bucluc cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiților

Violențele între partenerii de viață sau între rude par fără sfârșit. Aproape că nu este zi în care polițiștii să nu fie solicitați să intervină într-un astfel de caz. Ba mai mult, sunt unii care refuză să se supună măsurilor dispuse de forțele de ordine sau de instanțele de judecată și atunci cei recalcitranți ajung să fie plasați sub diverse măsuri de preventive.

Marți, de exemplu, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr, de 28 de ani, din comuna Blândești. Polițiștii spun că cercetările au arătat că în cursul aceleiași zile individul a mers la domiciliul fratelui său, încălcând astfel una dintre obligațiile stabilite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Botoșani, respectiv aceea de a păstra o distanță de 100 de metri față de acesta. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate pentru încălcarea ordinului de protecție.

Tot marți, cu o zi înainte de Ziua Îndrăgostiților, un tânăr de 32 de ani, din municipiul Botoșani, i-a transmis concubinei sale mesaje de amenințare cu acte de violență. Anunțați de toate cele întâmplate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordin de protecție provizoriu. Astfel, ordinul de protecție a fost emis pe o perioadă de 5 zile, iar bărbatul are obligația de a păstra o distanță de 200 de metri față de concubina sa.

În situația în care nu sunt respectate aceste obligații, se vor demara cercetări pentru infracțiunea de încălcare a ordinului de protecție, iar față de bărbat poate fi dispusă o măsură privativă de libertate.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...