duminică, mai 19, 2024
AcasăLocalConcurs organizat de polițiști în cinci școli din județ. Care este miza

Concurs organizat de polițiști în cinci școli din județ. Care este miza

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani prin Biroul Siguranța Școlară, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, derulează Campania națională pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar – „Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!”.

Potrivit IPJ Botoșani, campania se desfășoară în perioada ianuarie – iunie 2024 și are drept scop creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de violență școlară care se manifestă în rândul elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar prin informarea și înțelegerea unor noțiuni din domeniul juridic și creșterea gradului de siguranță a elevilor prin informarea părinților asupra comportamentelor de risc și situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși aceștia.

De la debutul campaniei, polițiștii au desfășurat activități de informare /conștientizare cu peste 180 de elevi din clasele aVIa – aVIIIa , din cinci unități de învățământ din județ, respectiv Școala Gimnazială nr.17 Botoșani, Școala Gimnazială nr.12 Botoșani, Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Botoșani, Școala Gimnazială ”Gheorghe Coman” Brăești și Școala Gimnazială nr.1 Cristești.

Elevii școlilor menționate au parcurs de asemenea etapa locală a unui concurs pe tema elaborării unui material de informare și de prevenție – un Logo privind siguranța școlară și un slogan de însoțire a Logo-ului pentru prevenirea violenței școlare, lucrările desemnate câștigătoare la nivelul unităților de învățământ urmând să facă obiectul jurizării în vederea promovării uneia dintre acestea în etapa națională a concursului.

Activitățile preventive vor continua la nivelul celor cinci unități de învățământ, până la finalul anului școlar curent.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
14.9 °
12.6 °
76 %
4.7kmh
0 %
Dum
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...