sâmbătă, martie 15, 2025
AcasăLocalUnitate și credință la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Sute de...

Unitate și credință la hramul Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. Sute de botoșăneni l-au cinstit pe ocrotitorul municipiului (video)

Astăzi, sute de botoșănenii s-au unit într-o manifestare de credință. Cu prilejul cinstirii ocrotitorului municipiului, aceștia s-au adunat la hramul Bisericii „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” din Botoșani.

De la primele ore ale dimineții, curtea lăcașului de cult s-a umplut de sute de botoșăneni uniți în credință, în ciuda vremii schimbătoare și a temperaturilor neobișnuit de scăzute pentru această perioadă.

Botoșăneni de toate vârstele au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfințite, care a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, şi cu Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

„Chemarea lor este a ne trăi tinerețea, maturitatea sau bătrânețea frumos”

Într-o zi marcată de o atmosferă plină de credință, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a subliniat importanța legăturii dintre generații și a mesajului Sfinților Gheorghe și Iosif, evidențiind chemarea lor pentru fiecare membru al comunității, indiferent de vârstă.

„Cu multe veacuri în urmă a fost zidită această Biserică de măritul voievod Petru Rareș și doamna sa, Elena. Astăzi îi cinstim împreună pe Sfântul Gheorghe și Sfântul Iosif, unul tânăr, iar altul încărcat de ani. Chemarea lor către noi, cei tineri sau cei în vârstă. Chemarea lor este a ne trăi tinerețea, maturitatea sau bătrânețea frumos”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

„V-ați jertfit, dar nu a fost un timp pierdut”

Preotul paroh al Bisericii, Dumitru Mateciuc, a subliniat, de asemenea, contribuția credincioșilor la atmosfera plină de spiritualitate.

„Nu îmi rămâne decât să mulțumesc, în primul rând, Bunului Dumnezeu pentru vremea și cea de aseară și cea de astăzi, care a fost și cu ploaie, dar astăzi și cu soare. (…) Vă mulțumesc și dumneavoastră, celor care v-ați jertfit participând la Vecernia de aseară, la procesiune, și astăzi. V-ați jertfit, dar nu a fost un timp pierdut și așa cum spune și Înaltpreasfințitul „timpul petrecut în rugăciune, timpul petrecut la biserică este un timp înveșnicit. La fiecare slujbă noi pregustăm din Liturghia cerească”, a menționat Dumitru Mateciuc, preot paroh al Bisericii „Sfântul Gheorghe”.
După slujbă, angajații Direcției de Asistență Socială (DAS) Botoșani i-au așteptat pe credincioșii care au îndurat frigul cu 1.000 de porții de sarmale de post și 50 de litri de vin.
Este important de precizat că Moaștele Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei vor rămâne la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani până miercuri seara.

 Procesiune cu mii de credincioși pe străzile municipiului în ajun de Sfântul Gheorghe

Mii de credincioși de toate vârstele s-au adunat ieri, 22 aprilie, în ajun de Sfântul Gheorghe, ocrotitorul municipiului Botoşani, la procesiunea cu sfintele moaștele ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.

Procesiunea a început cu slujba Vecerniei Mari cu Litie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan. Alături de acesta au fost Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul și cu Preasfinţitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

„Cel mai mare lucru și mai de preț este credința. Că se cuvine precum Sfântul Gheorghe a celui Dumnezeu, să devenim și noi biruitori și se împlinește această prin credință, nădejde și dragoste. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute, să întindem și noi intru-câtva din ceea ce a fost sfântul Iosif cel Milostiv, încercând a înțelege că un creștin adevărat este un om cu inimă mare, un om care suferă pentru sine, dar suferă și pentru ceilalți încercând să introducă în inima sa care se cuvine a fi tot mai largă, tot mai largă, pentru a-i cuprinde pe toți și pe toate”, a transmis Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan.

După slujba Vecerniei, cei trei ierarhi împreună cu un sobor de preoți și diaconi au mers în procesiune cu sfintele moaștele ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, pe traseul: Biserica „Sfântul Gheorghe” – Str. Ion Pillat – Calea Națională – Str. 1 Decembrie – Biserica Uspenia – Str. Poștei – Biserica „Sfântul Gheorghe”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
9.4 °
63 %
6.5kmh
100 %
S
11 °
D
6 °
lun
8 °
mar
3 °
mie
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai bine ce s-a eliberat terenul că au și început oamenii să facă o cărare spre palatul de justiție, în căutarea dreptății.

EDITORIAL

Zilele trecute un românaș și-a trăit din plin cele câteva minute de celebritate, dar, având în vedere „realizarea” ce și-a adăugat-o în portofoliu, e...

EPIGRAMA ZILEI

N-ai nici tu nici împăratul Bani să-mi cumpere băiatul, Mergi cu lupu-n codrul des Și-ncearcă prin ... P.O.S. -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...