spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTGardienii cer compensaţii ca deţinuţii

Gardienii cer compensaţii ca deţinuţii

Angajaţii din penitenciare îşi cer şi ei drepturile. Ei spun că Ministerul Justiţiei ar trebui să le plătească orele suplimentare de muncă, nu compensaţiile pentru deţinuţii care au făcut puşcărie în celule aglomerate.

„Cerem ministrului Justiţiei plata orelor suplimentare pentru angajaţii din penitenciare. Costurile acestei măsuri ar fi de câteva zeci de ori mai mici decât cele presupuse de compensaţiile de 5-8 Euro pentru fiecare zi de detenţie anunţate pentru deţinuţii care au fost deja puşi în libertate”, spun sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Conform celor mai recente informaţii oficiale, la 1 august 2017, personalul din penitenciare acumulase 768.234 de ore suplimentare, dintre care 266.032 nu au putut fi recuperate, iar la finalul anului numărul total de ore suplimentare ar putea depăşi 1,4 milioane.

„Este, în cele din urmă, un efort pentru oamenii liberi care cer Statului să li se plătească munca prestată”, au adăugat sindicaliştii. În plus, pentru că prin lege penitenciarele au fost desemnate ca fiind improprii, angajaţii cer ca formă de compensare scăderea efectivă din vârsta de pensionare a câte 6 zile pentru fiecare 30 de zile de muncă în penitenciare, în echilibru cu măsurile de compensare oferite deţinuţilor.

– Sebastian GHEORGHIU

sgheorghiu@monitorulbt.ro

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...