spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTJandarmii vor fi la datorie în minivacanţa de 1 Decembrie

Jandarmii vor fi la datorie în minivacanţa de 1 Decembrie

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, în municipiile Botoșani, Dorohoi şi oraşul Darabani. Efectivele de jandarmi, împreună cu reprezentanți ai altor instituții din cadrul M.A.I., vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea civilizată a manifestărilor cu caracter comemorativ și cultural. Jandarmii vor fi prezenți alături de cetățeni în Piața 1 Decembrie din municipiul Botoșani, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, unde vor avea loc ceremonialul religios și depunerile de coroane, după care vor veghea ca parada militară să se desfășoare în condiții de siguranță. De asemenea, în minivacanţa de 1 Decembrie, jandarmii vor executa misiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în cooperare cu lucrătorii de poliţie, în mediul urban şi rural, pentru prevenirea producerii unor fapte antisociale. „Recomandăm participanților la aceste manifestări să respecte indicațiile și măsurile luate de forțele de ordine, pentru asigurarea unui climat adecvat sărbătoririi Zilei Naționale a României şi să apeleze în cel mai scurt timp numărul unic de apeluri de urgenţă 112, pentru luarea măsurilor legale de către lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne, atunci când acestea se impun”, se precizează într-un comunicat de presă emis astăzi de IJJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...