spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTDoina Federovici: Nu trebuie să cedăm atacurilor la adresa preşedintelui PSD

Doina Federovici: Nu trebuie să cedăm atacurilor la adresa preşedintelui PSD

Vicepreşedintele Partidului Social Democrat (PSD) şi preşedintele organizaţiei judeţene Botoşani a PSD, senatorul Doina Federovici, a declarat imediat după pronunţarea instanţei în cazul lui Liviu Dragnea că partidul trebuie să fie unit alături de liderul său, aceasta fiind singura abordare politică care poate da sens prezumţiei de nevinovăţie.
„Văd deja multe atacuri la adresa preşedintelui PSD, care încalcă în mod grav prezumţia de nevinovăţie pe care chiar Comisia Europeană ne cere să o respectăm prin Directiva 2016/343. Nu trebuie să cedăm acestor atacuri. Dimpotrivă, trebuie ca PSD să fie unit şi să-l susţină pe preşedintele său, care beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, mai ales în acest caz în care am văzut că şi opiniile judecătorilor din completul de judecată au fost împărţite. Eu transmit tuturor că PSD Botoşani este alături de Liviu Dragnea, atât pentru menţinerea la conducerea partidului, cât şi la conducerea Camerei Deputaţilor. Până la pronunţarea unei decizii finale, preşedintele PSD este complet nevinovat”, a declarat Doina Federovici.

Vicepreşedintele PSD nu a dorit să comenteze motivele condamnării pronunţate de instanţa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar a subliniat că „decizia a fost luată sub o presiune enormă”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...