miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTCECCAR Botoşani a marcat 97 de ani de istorie a profesiei contabile

CECCAR Botoşani a marcat 97 de ani de istorie a profesiei contabile

Conducerea Filialei Botoşani a Corpului Experţilor Contabili şi Contaiblilor Autorizaţi din România (CECCAR) a marcat ieri 97 de ani de istorie a profesiei contabile din România, la 100 de ani de la Marea Unire. Alături de sărbătoriţi s-au aflat deputatul Maris Budăi, Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Valeriu Iftime, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani, Karien Stroici, şefa Biroului local de expertize din cadrul Tribunalului Botoşani.

Moderatorul manifestării a fost Viorel Alexandru, preşedintele Filialei Botoşani a CECCAR. „Acum 14 ani, Consiliul superior al CECCAR a luat iniţiativa ca şi noi, truditorii cifrelor, acei sanitari ai României, cum îmi place mie să ne definim, să beneficieze de o zi omagială, prin care noi să recunoaştem meritele şi rezultatelor colegilor noştri, în care să auzim aprecierile autorităţilor României, aprecierile beneficiarilor activităţii noastre şi, de ce nu, să luăm act de provocările care ne aşteaptă în viitor”, a declarat Viorel Alexandru. Acesta a anunţat că în acest an, în premieră, contabiliii sunt sărbătoriţi pe 13 iulie, deoarece pe 13 iulie 1921, prin decret al Regelui Ferdinand a fost înfiinţat Corpul de Cotabili Autorizaţi şi Experţi Contabili. Precedentele ediţii ale manifestării au fost organizate pe 21 septembrie.

În debutul sărbătorii, a fost audiat mesajul transmis de profesor universitar Robert Aurelian Şova, preşedintele Consiliului Superior al CECCAR, după care a fost vizionat un film despre istoricul acestei profesii. Oficialii prezenţi au adresat felicitări sărbătoriţilor şi au vorbit despre importanţa muncii acestora. Partea a doua a manifestării a inclus premierea celor mai buni specialişti în domeniu, fiind premiate şi societăţi de contabilitate, respectiv expertiză contabilă.

bty
bty
bty
bdr
bty
bty
bty
bty
bty
bty

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12 ° C
14.3 °
11.6 °
66 %
2.3kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
19 °
sâm
18 °
Dum
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...