spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSăteni din două comune, consiliaţi de poliţiştii de la Prevenire

Săteni din două comune, consiliaţi de poliţiştii de la Prevenire

Poliţiştii botoşăneni au adresat recomandări preventive cetăţenilor din comunele Ştiubeni şi Hăneşti, în cadrul Programului local de prevenire a înșelăciunilor și furturilor din locuință. Acţiunea a avut loc ieri, când poliţiştii s-au întâlnit cu sătenii din cele două comune, discuţiile vizând în primul rând promovarea unor măsuri de siguranţă personală. Astfel, poliţiştii au bătut din poartă în poartă pentru a-i învăţa pe oameni cum să reacţioneze atunci când sunt abordați de către persoane necunoscute, care doresc să le vândă anumite lucruri sau să cumpere diverse bunuri de la ei. De asemenea, li s-a adus la cunoştinţă că eventuala tranzacție poate constitui punctul de plecare a unei infracțiuni, “comercianții” putându-se transfoma în autorii unor furturi din locuințe sau tâlhării. Pe lângă sfaturi, poliţiştii le-au înmânat oamenilor şi mai multe materiale informative realizate în cadrul Programului local de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, derulat în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.

ATENŢIE:
De cele mai multe ori, infractorii voiajori sunt persoane străine de localitatea dumneavoastră şi pot să acţioneze în grup, prin distragerea atenţiei victimei.

Cum acţionează?
– sunt vânzători ambulanți și oferă diverse bunuri spre vânzare (pături, articole de îmbrăcăminte etc.)
-solicită achiziționarea unor produse obținute în gospodăria proprie, în baza unor anunțuri existente la poarta sătenilor (ex.: vânzare băuturi alcoolice, lapte, brânzeturi etc.)
-pretind că sunt reprezentanți ai unor instituții publice și oferă diverse informații, ajutoare pentru bătrâni;
-solicită schimbarea unei bancnote de valoare mare în bancnote cu valoare mai mică;
-doresc achiziţionarea de cupoane de călătorie

Poliţiştii vă recomandă:
– să fiţi atent la persoanele străine de localitatea dvs, mai ales dacă observaţi că bat la porțile oamenilor sub diverse motive;
-rețineţi semnalmentele acestora, precum și alte aspecte, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autoturismul cu care se deplasează;
-anunțaţi imediat poliția atunci când observaţi persoane/comportamente suspecte sau când aflaţi de comiterea unei infracțiuni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...