spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSute de angajaţi MAI implicaţi în misiuni de siguranţă cu ocazia referendumului

Sute de angajaţi MAI implicaţi în misiuni de siguranţă cu ocazia referendumului

„Structurile teritoriale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) angrenate în organizarea și desfășurarea referendumului din 6 și 7 octombrie 2018 au luat toate măsurile din competență pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică. Aceste măsuri urmăresc buna derulare a procesului electoral precum şi un mod de acţiune corect şi echidistant al forțelor implicate”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Astfel, polițiștii botoşăneni, împreună cu reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoşani, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoşani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoşani, precum și alte structuri MAI), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot. Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa poliţistului pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. În acest context, 296 de polițiști vor asigura paza și protecția la 152 de secții de votare din cele 425 ce se vor constitui pe raza județului Botoşani, iar pentru restul secțiilor de votare, dispozitivul va fi asigurat de celelalte structuri ale MAI. De asemenea, peste 130 de poliţişti se vor afla, zilnic, în stradă, în perioada 6-7 octombrie, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă. „Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 100 de polițiști vor fi constituiți, zilnic, în rezerve (luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști)”, se mai arată în comunicatul IPJ. Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, 238 de polițiști și 152 de jandarmi vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate. Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoşani va avea în responsabilitate 89 de secții de votare dispuse în 56 de locații, unde vor fi prezenți peste 220 de jandarmi. Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune. Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare. 136 de pompieri asigură desfășurarea în bune condiții a referendumului. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor. De asemenea, specialiștii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) desfășoară activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență. Totodată, 283 de polițisti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Botoşani vor asigura paza și supravegherea a 108 secţii de votare aflate în zona de competență.

Potrivit reprezentanţilor MAI, constituie contravenții, în măsura în care, potrivit legii, nu sunt infracțiuni, următoarele fapte:
– înscrierea, cu bună știință, a unei persoane în mai multe liste electorale ale localității de domiciliu; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot;
– refuzul de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii din localul de vot și în împrejurimi;
– refuzul nejustificat de a înmâna buletinul de vot și ștampila de votare persoanei înscrise în listă și care prezintă actul de identitate, precum și înmânarea buletinului de vot unei persoane care nu prezintă acest act;
– părăsirea localului secției de votare înainte de stabilirea rezultatului referendumului și de semnarea procesului-verbal de către membrii biroului electoral al secției de votare;
– absența nejustificată a președintelui sau a membrilor birourilor electorale, stabiliți potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora;
– tipărirea fără drept, în vederea utilizării în ziua referendumului, de buletine de vot.
Contravențiile se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei.

Infracţiuni electorale:
-Împiedicarea exercitării drepturilor electorale
-Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
– Atacul, prin orice mijloace, asupra localului secției de votare se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
– Coruperea alegătorilor
– Votarea fără drept, de două sau mai multe ori, ori introducerea în urnă a mai multor buletine de vot
– Utilizarea unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals.
– Violarea confidențialității votului
– Deschiderea urnelor, înainte de ora stabilită pentru închiderea votării.
– Încredințarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secției de votare ori transportarea acesteia de către alte persoane sau în alte condiții decât cele prevăzute de lege
– Falsificarea documentelor și evidențelor electorale

„În acest context, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant MAI!”, se mai precizează în comunicatul IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...