spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSpărgători de locuinţe arestaţi în urma descinderilor de luni

Spărgători de locuinţe arestaţi în urma descinderilor de luni

Trei dintre suspecţii reţinuţi luni cu mascaţii, în urma operaţiunii organizate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au fost arestaţi preventiv – este vorba de Marian B., Cosmin Nicolae Z. Şi Dănuţ B. Măsura a fost dispusă de magistraţii Judecătoriei Botoşani, ieri seară, cei trei aflându-se deja după gratii. În schimb, în cazul unui alt suspect, Florinel Mihăiţă I., completul de judecată a respins propunerea de arestare preventivă şi au dispus plasarea acestuia sub control judiciar. Totodată, anchetatorii au solicitat arestarea în lipsă a unui alt membru al grupării, Dumitru M., dar magistraţii au dispus crearea unui nou dosar şi citarea suspectului la domiciliu, urmând ca în situaţia în care acesta nu se prezintă la proces, instanţa să decidă asupra măsurii preventive.

Descinderile de luni au fost organizate în cadrul unor activităţi complexe derulate în perioada aprilie – octombrie a.c. de către poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, care au vizat o grupare infracțională nestructurată, ai cărei membri au săvârşit mai multe infracțiuni de furt din locuinţe situate pe raza judeţului Botoşani folosind ca mod de operare pătrunderea prin efracţie. Astfel, urmare a probatoriului administrat, poliţiştii au pus în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară şi au descins la mai multe locuinţe (unele situate în judeţul Ilfov) despre care existau indicii că ar fi fost folosite de persoanele bănuite de comiterea faptelor. Cu prilejul desfăşurării percheziţiilor au fost descoperite sume de bani, bijuterii, înscrisuri precum şi alte mijloace de probă, despre care există suspiciunea rezonabilă că provin din comiterea faptelor de furt. În sarcina suspecţilor se reţine săvârşirea în perioada septembrie – octombrie a.c. atât a unor infracţiuni de furt calificat, din locuinţele unor persoane, prejudiciul stabilit până în prezent depăşind 105.000 lei, cât şi a unor tentative de furt, toate comise pe raza municipiului Botoşani şi a comunelor Copălău şi Cristeşti, judeţul Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...