spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDemersuri pentru rezolvarea crizei locurilor de veci

Demersuri pentru rezolvarea crizei locurilor de veci

Conducerea societăţii Urban Serv caută soluţii pentru identificarea unor noi locuri de veci. Şefii Urban Serv au trimis o adresă la primărie în care arată că s-ar putea amenaja locuri de veci, în Cimitirul Eternitatea, pe o suprafaţă de 754 de metri pătraţi, lângă locuinţa cimitireanului. Pentru aceasta este necesară o hotărâre a Consiliului Municipal de modificare a statutului terenului, din teren arabil, în zonă pentru înhumări.

Pentru a rezolva criza locurilor de veci se ia în calcul şi identificarea mormintelor de care nu s-a mai îngrijit nimeni ani la rând. „Noi am început o activitate să identificăm locurile în cauză. Avem locuri de înhumare din 1960, unde nu a mai fost înmormântată o altă persoană şi nici nu s-au prelungit concesiunile respective. În cele două cimitire ar fi sute de astfel de locuri. Până la finele acestui an sperăm să avem o statistică finală”, a declarat Simion Drelciuc, director general al Urban Serv.

Potrivit oficialului, lunar, în municipiul Botoşani sunt în medie 50 de decese.

De câţiva ani se tot vorbeşte despre extinderea Cimitirului Eternitatea, însă lucrurile nu au avansat în această direcţie.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...