spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTO sută de personalităţi botoşănene, premiate în An Centenar (video)

O sută de personalităţi botoşănene, premiate în An Centenar (video)

Municipalitatea a organizat în această seară o Gală în cadrul căreia au fost premiate o sută de personalităţi care prin activitatea lor au contribuit la dezvoltarea oraşului şi la promovarea imaginii Botoşaniului.

La Gala organizată la Casa Sindicatelor au participat medici, profesori, sportivi, oameni de cultură, poliţişti, cadre din Ministerul Apărării Naţionale, preoţi, reprezentanţi ai mediului de afaceri, asociaţiilor nonguvernamentaleetc.

Decernarea plachetei omagiale „Centenarul Marii Uniri” a fost corelată cu un concert al Orchestrei de suflători a Filarmonicii de Stat Botoşani.

„Încă de când s-au ivit primele zile ale anului 2018 ne-am propus să omagiem Centenarul Unirii printr-o acţiune de suflet. Şi ce acţiune mai de suflet am fi putut face decât una în care să aducem respectuosul nostru omagiu câtorva din mulţimea de botoşăneni care ne fac mândri de ei”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Edilul a fost cel care a înmânat plachetele şi tot el a anunţat că nu au fost incluşi în listă reprezentanţii mediului politic, pentru a fi evitate discuţiile, dar nici Cetăţenii de Onoare, care se bucură deja de preţuirea comunităţii.

„Poate ar fi trebuit să facem cel puţin 100.000 de plachete pe care să le oferim fiecărui locuitor al municipiului, dar acest lucru era imposibil. Cel puţin din punct de vedere al documentării pentru această acţiune am ales doar o sută. Să ne ierte cei care nu au fost nominalizaţi şi să considere că au fost premiaţi prin reprezentanţii lor, aici de faţă”, a mai spus Cătălin Flutur.

Botoşănenii care au primit placheta omagială sunt:

1.Fetele din Botoșani – grup folcloric

2.Daniel Agachi – multiplu premiat în karate

3.Vasile Agavriloaie – plutonier adjutant în rezervă MAI

4.Traian Apetrei – directorul Teatrului Mihai Eminescu

5.Victor Apetrei – antrenor, a înființat secție de box la CS Botoșani

6.Partenie Apostoaie – preot paroh Biserica Vovidenia

8.Maria Baciu – profesor, scriitor

7.Ion Asaftei – antrenor emerit lupte greco-romane

9.Gabriel Bălaşa – jurnalist

10.Sergiu Bălăşcău – jurnalist ziarul Botoşăneanul

11.Cristina Bălăucă, profesor Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

12.Steliana Băltuţă, muzeograf

13.Adrian Boţan, profesor Colegiul „AT Laurian”

14.Vasile Budeanu – colonel MAI în rezervă

15.Petrică Butnaru – președintele Federației Asociațiilor de Proprietari

16.Bogdan Caliniuc – jurnalist

17.Elena Cardaș – medic, scriitor

18.Radu Căjvăneanu – jurnalist, promotor al ONG-ului ”Europe Direct”

19.Bogdan Cărăuşu, preşedintele Asociaţiei „Scut Botoşănean”

20.Vasile Cepoi – medic, fost ministru al Sănătății, fost director al Direcției de Sănătate Publică și Casei de Asigurări de Sănătate din Iași

21.Ovidiu Cernăuțeanu – cântăreț, a reprezentat de două ori România la Eurovision

22.Ioan Ciobanu – lt.col., locțiitor comandant al UM 01251, a efectuat șase misiuni în Afganistan

23.Gheorghe Ciubotaru – fondator, președinte CA Electroalfa

24.Ioan Cobâlă – fost dirijor și director al Orchestrei Populare Rapsozii Botoșanilor

25.Daniel Dascălu – profesor, directorul Seminarului Teologic

26.David Iosif – președinte Comunitatea Evreiască

27.Florentina Dănilă – profesor pentru învăţământ primar

28.Grigore Diaconu – preot Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva”, fost director al Seminarului Teologic, fost părinte protopop

29.Gellu Dorian – scriitor, inițiatorul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”

30.Mihai Drescanu – profesor, antrenor

31.Corneliu Dumitriu – pictor

32.Daniel Elisei – profesor, reprezentantul Comunității Lipovenești

33.Mihai Fediuc – promotorul Ansamblului Folcloric ”Balada”

34.Petru Fercal – preot paroh Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”

35.Corneliu Filip – jurnalist, scriitor

36.Alexandru Gavril – judecător, fost președinte al Tribunalului Botoșani

37.Florin Gheorghiu – medic balneofizioterapie

38.Marcel Ghiorghiu – asistent medical Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”

39.Florin Gireadă – plutonier adjutant șef în rezervă

40.Constantin Grădinaru – general MAI

41.Valentin Guraliuc – jurnalist, poet

42.Mihai Hamburda – medic chirurg

43.Dan Hamza – medic pediatru

44.Hand of Help – fundație pentru copii

45.Doina Harasim – medic pediatru

46.Ioan Harpa – stareț Mănăstirea Popăuți

47.Daniel Hliban – activitate remarcabilă în ONG-uri peste 20 de ani

48.Victor Hreniuc – profesor, fost director al Școlii Populare de Arte

49.Eugen Hrușcă – jurnalist, scriitor

50.Sonia Iacinschi – artist în ceramică tip Kuty

51.Dumitru Ignat – jurnalist, scriitor, fost director al Teatrului Mihai Eminescu

52.Il Girotondo – fundație italiană

53.Ilie Ion – fost director al Filarmonicii de Stat Botoșani și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale

54.Vlad Ivanov, actor

55.Cozmiță Lascarache – artist, reprezentant al Comunității Rome

56.Gheorghe Lazarovici – reprezentantul Comunității Armenești

57.George Lazăr – director Monitorul de Botoșani

58.Lucian Leonte – părinte protopop

59.Michail Lichiardopol

60.Elena Ligi – actriță

61.Cristian Lupașcu – jurnalist

62.Radu Malancea – medic, fost director al Spitalului Județean Mavromati

63.Mirel Manea – trompetist Filarmonica de Stat Botoșani

64.Marilena Mardare, profesor Liceul Pedaggic, fost inspector şcolar general adjunct

65.Mihai Matei – profesor, cel mai longeviv inspector şcolar general

66.Gheorghe Median – istoric, muzeograf

67.Eugen Mirăuță – fost director Firmelbo

68.Mihai Miron – agent șef principal Biroul de Investigații Criminale al Poliției

69.Cătălin Moraru – redactor șef Monitorul de Botoșani

70.Constantin Moroșanu – fost comandant al Jandarmeriei Botoșani

71.Gheorghe Munteanu – fost secretar și director al Prefecturii Botoșani

72.Horia Negrescu – profesor, fost inspector școlar general, fost consilier municipal

73.Gabriela Nistorică – actriță

74.Adrian Panaete – profesor Colegiul „AT Laurian”

75.Lenuța Pancu – asistent terapie intensivă Maternitatea Botoșani

76.Mihai Patramagiu – scenograf

77.Lucica Pârvan – cel mai longeviv director al Muzeului Județean

78.Valerian Petrariu – sportiv instructor karate

79.Gheorghe Petrescu – prim-violonist Filarmonica de Stat Botoșani

80.Aurelian Pintilei – profesor Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”

81.Vlad Plăcintă – promotor ”Fundația Salvează o Inimă”

82.Constantin Pleşca – medic

83.Ionuț Poclid – jurnalist

84.Mihai Poclid – profesor, autorul celui mai amplu studii științific despre așezările umane din județul Botoșani

85.Constantin Poleac – fondatorul Federației Române de Karate Modern

86.Viorica Prisacariu – asistent medical Secția de Ortopedie a Spitalului Județean Mavromati

87.Maria Puiu – președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici

88.Petru Rădăuceanu – medic, fost șef al Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati

89.Florin Rotărița – agent șef principal Biroul Rutier al Poliției Municipiului Botoșani

90.Ioan Rotundu – jurnalist

91.Dorin Rusz – agent șef principal în cadrul Biroului de Ordine Publică

92.Gheorghe Stanciu – profesor, sculptor

93.Liviu Șoptelea – pictor, profesor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici

94.Dumitru Tatarcan – profesor, fost director al Colegiului Naţional „AT Laurian”

95.Adrian Toporăscu – judecător, fost președinte al Tribunalului Botoșani

96.Constantin Tudorache – medic Secția de Pediatrie, fost director al Direcției de Sănătate Publică

97.Ștefan Ușurelu – colonel Inspectoratul pentru Situații de Urgență, aavut peste 1.000 de misiuni în care a lucrat cu explozibili în peste 1.000 de misiuni în care a lucrat cu explozibili

98.Nicolae Vlad – medic psihiatru, fost director al Spitalului de Psihiatrie

99.Mihai Vrăjitoriu – director general Conrec

100.Manuela Zarug – director general Serconf.

bty
bty
bty
bty
bty
bty
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...