spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAjutor pentru o familie din Havârna de la Asociaţia "Sufletul Lalelelor"

Ajutor pentru o familie din Havârna de la Asociaţia „Sufletul Lalelelor”

Emilia Paula Zagavei, preşedintele Asociaţiei „Sufletul Lalelelor”, continuă să aducă alinare în viaţa unor persoane bolnave de Parkinson. Înfiinţată în urmă cu un an, asociaţia care apără drepturile bolnavilor de Parkinson şi alte boli neurologice degenerative a derulat până acum mai multe proiecte sociale.

Înainte de sărbători, conducerea asociaţiei a asigurat 60 de pachete cu alimente, graţie ajutorului primit de la mai mulţi botoşăneni cu suflet mare.

„Sufletul Lalelelor” a primit recent o sponsorizare de 1500 de euro de la firma BASF Coating Services. Cu o parte din banii primiţi, au fost cumpărate brichete pentru foc.

„Astăzi am adus căldură în casa domnului Lucaciuc, la Havârna. Împreună cu doamna asistent comunitar Camelia Alexandrescu, care ne-a însoțit și ne-a înștiințat de acest caz social, am adus fericire, zâmbete și speranță! Mulțumim BASF Coatings Services și oamenilor inimoși ce lucrează acolo și ne-au înlesnit această sponsorizare”, a declarat Emilia Paula Zagavei.

Ea susţine că faptele bune nu trebuie făcute doar în preajma sărbătorilor de iarnă. „Cu puțin se face mult, cu puțin spargem zidurile indiferenței și mai punem un lemn în sobele reci ale celor sărmani, o bucată de pâine pe mesele lor goale. Nu e greu a face bine! Dacă ați cunoaște sentimentul mulțumirii atunci când dăruiești, ați dărui mereu”, a mai precizat Emilia Paula Zagavei.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
45 %
4.4kmh
1 %
lun
18 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...