spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTUn sigur amendament pentru Autostrada "Unirii"

Un sigur amendament pentru Autostrada „Unirii”

Alocarea de fonduri în valoare de 22,5 milioane lei pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Ungheni – Iaşi – Tg. Neamţ din Autostrada „Unirii” este singurul amendament pentru A8 aprobat de Camera Deputaţilor la Legea Bugetului.

„După promulgarea legii, adoptarea bugetului în forma actuală este cel mai important pas, mai ales în condiţiile în care Autostrada Iaşi – Tg. Mureş este în responsabilitatea integrală a Ministerului Transporturilor”, a spus iniţiatorul acestui amendament, Petru Movilă (PMP).

Deputatul ieşean le-a mulţumit tuturor celor care au votat „pentru”, avertizându-i că „vom mai avea mult de muncă până la concretizarea investiţiei”.

Un al doilea amendament al parlamentarului n-a avut acelaşi succes. El se referea la suplimentarea fondurilor alocate pentru revizuirea studiilor de fezabilitate, respectiv la suplimentarea creditelor bugetare de la nouă la 37 de milioane de lei pentru reactualizarea studiilor de fezabilitate pe tronsonul Tg. Mureş – Tg. Neamţ.

Pe lângă cele nouă milioane, în proiect mai apar 27 de milioane de lei credite de angajament, finanţare care de fapt au un statut incert.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...