spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BT„Să nu ne răzbunaţi”a ajuns pe scenă

„Să nu ne răzbunaţi”a ajuns pe scenă

Momente impresionante, udate cu lacrimi de recunoştinţă s-au derulat sâmbătă seară în cinematograful Unirea din municipiul Botoşani. O sală plină cu spectatori de toate vârstele a asistat la premierea piesei „Să nu ne răzbunaţi” pusă în scenă de Compania culturală ARTelier. O adaptare de text semnată de jurnalistul Ionuţ Poclid arată, prin jocul artistic de o înaltă sensibiltate al Silviei Răileanu, crâmpeie din vieţile românilor deportaţi în Siberia fără niciun motiv, doar pentru că bolşevicii lui Stalin îi vedeau ca pe nişte „duşmani ai poporului”. Sub regia şi scenografia Silviei Răileanu şi Mirelei Nistor, teatrul se îmbină cu filmul, reconstruind realitatea crâncenă a românilor cu destinele mutilate de ruşi.
Eroina îşi povesteşte tragediile prin care a trecut de la smulgerea din casa părintească, trenul celor trei săptămâni de drum până la „poarta Siberiei”, frigul, foamea, destrămarea repetată a familiei, orfelinatul, lupta continuă cu moartea şi cu absenţa lui Dumnezeu. Ţesut după amintirile unui personaj cât se poate de real, textul spune şi povestea unei credinţe pierdute şi regăsite odată cu noua generaţie. Margareta Spânu-Cemârtan se numeşte eroina din viaţa reală, care, da!, este bine, sănătoasă, are 77 de ani şi a fost vineri seară, în aplauzele tuturor, prezentă în sala Cinematografului „Unirea”. Locuieşte la Chişinău şi a scris trei cărţi despre suferinţele îndurate în Siberia, momente care încă o fac să plângă, deşi le povesteşte cu avânt, vindecând măcar acum un pic din rănile adânci făcute atunci.
„Sunt foarte fericită că aţi ales tema aceasta. Pentru că acum tineretul nu ştie ce a fost. Mă întreabă unii elevi ce mi-au citit cartea dacă nu cumva sunt doar poveşti. Şi le răspund: Doamne fereşte să treacă tineretul de astăzi prin aşa poveşti.”, a mărturisit doamna Margareta, vorbindu-le botoşănenilor despre o copilărie fără un minut de joacă, despre lupii ce goleau cimitirele, despre moldovenii ce făceau răni pe faţă din cauza gerului, dar şi despre lipsa de valoare a politicienilor de astăzi.
Piesa „Să nu ne răzbunaţi” al cărei afiş mai cuprinde şi numele lui Cezar Amitroaiei şi al lui Florin Petrosceac pentru voce, mixaj şi procesare video, va mai putea fi văzută întrucât va fi inclusă în programul Studioului pentru tineret al Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...