spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTNou contract colectiv de muncă la Nova Apaserv

Nou contract colectiv de muncă la Nova Apaserv

Conducerea Nova Apaserv şi liderii sindicatelor din unitate au semnat un nou contract colectiv de muncă. Cristian Sadovei, lider de sindicat, a anunţat că joia trecută a fost  înregistrat noul contract colectiv de muncă, cu prevederi minimale care vizează acordarea unui tichet de vacanţă de 1450 de lei net fiecărui angajat care are contract individual de muncă, drept aplicabil doar salariaţilor, nu şi directorilor. La aceasta se adaugă o creştere salarială de 2,5% raportată la bugetul de salarii de la finele anului trecut. “Această sumă va fi împărţită în urma unui protocol care va fi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă acelor persoane care din 2015 nu au beneficiat de niciun leu în plus la leafă, deoarece de atunci au fost operate doar creşteri ale salariului minim pe economie”, a explicat Cristian Sadovei. Spre exemplu, şefii de formaţii au ajuns să primească lunar sume mai mici decât subalternii, care, având salariul minim, au beneficiat de majorarea acestuia, prin efectul legii. “Va fi aplicată riguros o procedură de acordare a acelor sume, deoarece nu fiecare salariat va beneficia de majorarea de 2,5%. Suma care va rezulta din buget va fi împărţită în mod real, transparent”, a arătat Cristian Sadovei.

În noul contract a fost inclusă şi obligativitatea acordării tichetelor de masă. Noile reglementări nu i-au mulţumit pe deplin pe angajaţii societăţii. “Deja vine tăvălugul salariaţilor care în ultimii ani nu au beneficiat de nicio creştere salarială. La această dată, în unitate sunt 370 de angajaţi cu salariu minim pe economie. Diferenţa de până la 520 este reprezentată de angajaţi care în ultimii ani nu au beneficiat de nicio majorare a lefurilor”, a spus Cristian Sadovei.

Angajaţii Nova Apaserv aşteaptă o majorare a lefurilor, dat fiind faptul că în prezent ei câştigă sume peste salariul minim pe economie, doar dacă lucrează sâmbăta şi duminica, sau în turele de noapte, singurul spor acordat fiind cel de vechime.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...