spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTMaşină izbită în gard, la beţie

Maşină izbită în gard, la beţie

Un botoşănean care a urcat beat la volan, fără permis de conducere, s-a izbit ieri seară în gardul unei locuinţe.

Accidentul a avut loc pe strada Grigore Antipa din municipiul Botoşani, când bărbatul în vârstă de 54 de ani încerca să dea maşina cu spatele. Din cauza stării în care se afla, el a ratat manevra, iar autoturismul s-a izbit în gardul imobilului. Realizând că cel de la volan este băut, unul dintre martori a sunat la poliţie, iar un echipaj de la Biroul Rutier a ajuns la faţa locului.

În momentul în care a fost pus să sufle în etilotest, rezultatul a indicat o îmbibaţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Dar surprizele nu -au oprit aici pentru că, în momentul în care l-au verificat în baza de date, poliţiştii au realizat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Prin urmare, botoşăneanul s-a ales cu un dosar penal, urmând să fie cercetat pentru două infracţiuni – conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

Tot joi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică Botoşani au depistat pe strada Sucevei un vehicul condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Vlădeni. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...