spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTProiectul de buget al municipiului Botoşani, motiv de dispute politice (video)

Proiectul de buget al municipiului Botoşani, motiv de dispute politice (video)

În aceste zile, şefii din Primăria Botoşani sunt implicaţi într-o activitate importantă şi anume conturarea bugetului local pe acest an. Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, a declarat că a primit de la primarul Cătălin Flutur un draft de buget, însă aşteaptă forma publicată, cea oficială care va intra în dezbatere publică. Ca de fiecare dată, aleşii locali au viziuni diferite în privinţa alocării banilor publici. Acest lucru s-a văzut în ultimii ani la votarea bugetului, când forma propusă de primarul municipiului a fost modificată prin votul consilierilor municipali. „Mi-au atras atenţia câteva sume care sunt destul de mari, cu impact semnificativ asupra bugetului, una din ele este subvenţia pentru Parcul Agrement Cornişa, în valoare de un milion de euro. Dacă nu realizăm venituri proprii la Cornişa, să mai reducem din această presiune, impactul până la urmă se va răsfrânge asupra dezvoltării oraşului, unde nu vom mai avea bani pentru ceea ce-şi doresc oamenii, în principal chestiuni elementare, de bază pentru o societate, mă refer la infrastructură şi utilităţi pe străzi, pe care cetăţenii plătesc impozite şi taxe locale la fel, sau semnificativ apropiat de zonele centrale”, a declarat viceprimarul. Totodată, acesta a arătat că proiectul de buget include sume mari pentru Direcţia Servicii Publice, Sport şi Agrement, direcţie condusă de consilierul municipal liberal Eugen Ţurcanu. „Sunt, de asemenea, propuneri pentru achiziţii care în trecut au fost modificate şi amendate de către grupul PSD pentru că au fost năstruşnice, aşa le-am numit, set pietre curling, iar 120.000 de lei se propune, de asemenea, achiziţia de utilaje pentru colegul de partid al domnului Flutur, în valoare de milioane de lei şi alte propuneri pe care vreau să văd dacă le regăsim în propunerea oficială, pe care o vom lăsa în dezbaterea publică şi o vom afişa atât pe site-ul primăriei, cât şi în publicaţiile  care trebuie să transmită cetăţenilor dorinţa noastră”, a mai spus Cosmin Andrei.

Deşi primarul Cătălin Flutur a anunţat că municipalitatea nu poate acoperi în acest an aproximativ 80 de milioane de lei, Cosmin Andrei consideră că nu vor fi probleme, amintind că la începutul fiecărui an primarul a venit „cu o viziune fatalistă asupra funcţionării şi dezvoltării oraşului”. „De fiecare dată s-a plâns că nu sunt bani în aceşti trei ani de mandat. Probabil îşi pregăteşte terenul pentru accesarea unui împrumut, pentru că se apropie campania electorală şi speră ca în acest ultim an de mandat să facă ceea ce nu a făcut în aceşti trei ani, să arate botoşănenilor că este un primar eficace şi are soluţii eficiente”, a mai afirmat Cosmin Andrei, adăugând că botoşănenii vor să vadă lucruri finalizate, nu doar anunţuri vizând unele investiţii.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16.6 ° C
19.9 °
16.1 °
62 %
2.2kmh
57 %
lun
25 °
mar
24 °
mie
15 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ca să mai speri că niște vrăji îți pot umple rezervorul, trebuie să începi cu pași mici.

EDITORIAL

Majoritatea covârșitoare a creștinilor din România au serbat ieri și azi Învierea Domnului. Stabilirea datei pascale e complicată datorită utilizării unor calendare diferite în...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...