spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTEdilii botoşăneni au stabilit programul pe întreţinere şi reparaţii străzi

Edilii botoşăneni au stabilit programul pe întreţinere şi reparaţii străzi

Marian Murariu, viceprimar al municipiului Botoşani şi reprezentanţii Direcţiei Edilitare din cadrul Primăriei Botoşani au stabilit priorităţile la capitolul întreţinere şi reparaţii străzi. „Am avut o şedinţă cu colegii de la Direcţia Edilitare şi am stabilit o listă cu propuneri pentru reparaţii străzi din acest an. Au fost foarte multe propuneri pentru că este nevoie să se intervină în foarte multe zone, dar, în funcție de banii pe care îi avem la dispoziție, a trebuit să prioritizăm zonele cu probleme mai mari. Sperăm ca la aprobarea bugetului de mâine (astăzi – n.r.) să nu fie probleme. Pe capitolul reparaţii străzi sunt aproximativ 4 milioane de lei. Poate vom avea noroc să mai avem la rectificări”, a declarat  Marian Murariu. Lucrările programate pentru acest an sunt următoarele:

Strada Teatrului – lucrarea a fost începută anul trecut, se va continua cu zona din jurul Sinagogii și în spatele blocurilor din zona respectivă

Strada Mihail Kogălniceanu – s-a intervenit pe tronsonul dintre Strada Bucovina și Primăverii, se va continua pe tronsonul Strada Bucovina și Bulevardul Mihai Eminescu, trotuare și carosabil

Strada Viilor – tronsonul de unde se termină Strada Primăverii până la sensul giratoriu de la intersecția cu Strada Bucovina, vor fi scoase dalele de tramvai şi va fi turnat covor asfaltic, vor fi reabilitate trotuarele

Strada Marchian – covor asfaltic nou, tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Eminescu și Calea Națională

Strada Petru Rareș – pe tronsonul cuprins între Bulevardul Mihai Eminescu şi Calea Națională, carosabil și trotuare

Strada Eternității – trotuare și carosabil

Strada IC Brătianu – de la Strada Eternității până la alee acces  grădinile Penitenciarului

Strada Independenţei – tronsonul dintre sensul giratoriu de lângă Mall până la Strada Săvenilor

Strada Doboşari – zona unde s-a intervenit şi anul trecut

Bulevardul Mihai Eminescu – tronsonul de la Strada Marchian până la Strada Octav Onicescu

Cartierul Curcubeului – aici sunt programate lucrări de înlocuire a conductelor de gaz, după finalizarea acestora se va intra cu reabilitare alei şi trotuare. Marian Murariu a mai arătat că se va lucra la plombări, marcaje rutiere, reprofilare străzi pietruite.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...