spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTSute de seniori botoşăneni au primit tichete sociale

Sute de seniori botoşăneni au primit tichete sociale

Înaintea Sărbătorilor Pascale, municipalitatea botoşăneană a derulat campania de distribuire a tichetelor sociale pentru pensionarii cu venituri mici. Potrivit celor precizate de Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, 423 de pensionari au depus cereri la Direcţia de Asistenţă Socială pentru a primi tichete sociale. 417 dintre aceştia s-au prezentat la primărie şi au luat tichetele cu care pot cumpăra alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă, medicamente și servicii medicale, sau de curățenie.

Tichetele sociale se acordă pensionarilor care au peste 65 de ani, un venit net lunar provenit dintr-o pensie sau din pensii cumulate, însumate cu 1/12 din valoarea netă a dobânzii anuale aferente depozitelor bancare mai mic sau egal cu 700 lei şi nu realizează venituri din beneficii de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale, respectiv indemnizații cuvenite persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Fiecare pensionar primeşte câte cinci tichete în valoare totală de 50 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...