spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDemersuri pentru achiziţionarea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice

Demersuri pentru achiziţionarea unor staţii de încărcare a maşinilor electrice

În bugetul pe anul 2019, votat în ultima şedinţă a deliberativului local, a fost inclusă şi suma de 290.000 de lei reprezentând obligaţia  municipalităţii botoşănene la Fondul pentru Mediu. Stingerea datoriei reprezintă o urgenţă, cu atât mai mult cu cât edilii intenţionează să atragă o finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu pentru achiziţionarea a şase staţii de încărcare maşini electrice. „Avem posibilitatea să luăm peste un milion de lei de la AFM fără cofinanţare. Ar fi păcat să nu beneficiem de această oportunitate. Mai mult, cred că AFM va lansa şi alte programe de mediu pentru primării, pe alte domenii, la care, de asemenea, vom putea depune proiecte”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.

El este oficialul desemnat din partea Executivului să se ocupe de acest proiect. „Termenul pentru depunerea proiectelor a fost prorogat, astfel încât avem timp pentru a depune acest proiect”, a afirmat viceprimarul.

Potrivit acestuia, în prezent se verifică dacă cele şase amplasamente propuse sunt în patrimoniul primăriei, aceasta fiind una dintre condiţiile finanţatorului. În continuare, se lucrează la implementarea studiului de fezabilitate şi scoaterea la licitaţie a acestui studiu, care este, de asemenea, un document obligatoriu în lista celor care trebuie depuse pentru accesarea acestor fonduri.

„Avem ca propuneri pentru amplasarea acestor staţii Piaţa Revoluţiei, Centrul Istoric – lângă magazinul Semnal, parcarea BIG, Sala Polivalentă, Cornişa, strada Primăverii. Am gândit locuri accesibile pentru cei care doresc să-şi achiziţioneze maşini electrice şi oportunitatea este dată de finanţarea acordată de Administraţia Fondului pentru Mediu care pune la dispoziţie fonduri, astfel încât municipalitatea nu are cheltuieli foarte mari cu acest proiect”, a mai spus Cosmin Andrei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...