spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPriveghi la romi auzit în tot orașul (video)

Priveghi la romi auzit în tot orașul (video)

Decesul unui bărbat de etnie romă a provocat ieri noapte neplăceri botoșănenilor din mare parte din oraș.

Asta pentru că la priveghiul făcut pentru persoana decedată, au venit peste 100 de persoane, fiind organizată o adunare în toată regula.

La casa situată pe strada Octav Onicescu au fost scoase zeci de mese în curte, dar și mai multe boxe de putere, în care se puteau auzi manele și melodii lăutărești din aproape orice parte a orașului.

Locatarii din blocurile din zonă, dar nu numai, au apelat la 112 pentru a reclama discofortul sonor, mai multe echipaje de poliție ajungând în zonă și patrulând. “Au fost înregistrare trei apeluri prin serviciul 112, de fiecare dată la fața locului deplasându-se echipaje de la Poliție și Jandarmerie. Au fost aplicate trei sancțiuni, pentru deranjarea ordinii și liniștii publice, în valoare de 600 de lei”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IJP Botoșani.

După ora 22 nivelul muzicii din boxe a scăzut, astfel că nu au mai fost înregistrate plângeri la Poliție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.7 ° C
13.8 °
10 °
82 %
2.4kmh
95 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...