spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDrumurile județene intră pe mâinile familiei Conțac

Drumurile județene intră pe mâinile familiei Conțac

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri (DJDP) Botoşani au semnat contractele multianuale de întreţinere şi reparaţii a drumurilor pe care le au în subordine. După ce rezultatele licitaţiei au rămas definitive, nefiind nicio contestaţie, astăzi au fost încheiate contractele cu firma Big Conf, controlată de Liviu Conțac, pe partea de Nord a județului, respectiv Dorohoi – Săveni, și cu Transporturi Auto, a lui Constantin Conțac, pentru partea de Sud a judeţului, respectiv regiune Botoşani – Truşeşti.

„Începând de mâine, vom fi prezenţi, în principal, pe drumul strategic, sectorul Todireni – Hlipiceni, unde drumul este într-o stare foarte avansată de degradare și vom interveni pentru a-l aduce la o stare de circulație cât mai bună, adică vom face plombări la cald și îndreptări”, a declarat Dorin Birta, vicepreşedintele CJ Botoşani. Acesta a mai spus, că s-a discutat cu constructorul, Transporturi Auto SA, ca în paralel să înceapă organizarea de şantier şi pe drumul Flămânzi – Prăjeni, unde se va interveni mai întâi la fundaţia drumului. „O echipă lucrează la covoare asfaltice și fundație și o echipă lucrează la plombări. Vom avea câte două echipe pe fiecare zonă. Nu putem lucra cu cei de la covoare asfaltice și la plombări, ar fi neproductiv… O să vedem cu constructorul cât durează organizarea de șantier acolo. Este prioritar, deci, primul tronson de drum pe care se va turna covor asfaltic, în partea de sud a județului, va fi Flămânzi – Prăjeni, cu o singură condiție, să fie finalizate lucrările la fundație. Se va lucra mai întâi la fundația drumului pe suprafețele care necesită acest lucru și după care va fi turnat covorul asfaltic, cum am făcut și la Havârna, chiar dacă a apărut un pic de disconfort în această perioadă, dar necesitatea lăsării un pic a burduşirilor sub trafic este obligatorie, pentru a urmări dacă cedează sau nu”, a mai precizat vicepreşedintele CJ.

Pe partea de Nord a judeţului, lucrările vor începe cu sectorul Cordăreni – Vorniceni. „De mâine încep organizările de șantier și intrăm în plin în tot ceea ce înseamnă reparații și întreținere drumuri județene”, a conchis Dorin Birta.

În acest an, bugetul CJ pentru întreţinerea drumurilor judeţene este de 14,5 milioane lei (n.r. – aproximativ trei milioane de euro). Mai bine de jumătate din bani, aproximativ 7,5 milioane de lei, vor fi înghiţiţi de reabilitarea drumului Flămânzi – Prăjeni – Plugari. Pe acest sector de drum se va turna covor asfaltic în două straturi.

Drumurile judeţene au rămas fără firmă pentru întreţinere la sfârşitul lunii ianuarie, după ce Big Conf, societatea controlată de Liviu Conţac, a denunţat contractul multianual pe care-l avea cu DJDP pe motiv că a crescut preţul la bitum şi salariul minim. În aceste condiţii, DJDP a fost nevoită să reia licitaţia, de această dată împărţind judeţul în două loturi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...