spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTVasile Asandei despre Cornişa - Este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte...

Vasile Asandei despre Cornişa – Este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte finanţate prin POR (video)

Prezent la deschiderea Parcului Cornişa, Vasile Asandei, directorul ADR Nord Est, i-a felicitat din toată inima pe edili pentru că au reuşit să ducă la bun sfârşit proiectul care a vizat realizarea acestei zone de agrement turistic şi sportiv. „Puteam ajunge şi la eşec cu acest proiect pentru că au fost multe situaţii dificile pe care împreună le-am depăşit. Este unul dintre proiectele care nu fusese finalizat în exerciţiul anterior, dar, până la urmă, totul este minunat şi vă felicit. Am spus că nu venim aici decât când tăiem panglica. Şi iată că am ajuns în acest moment. Este unul dintre cele mai spectaculoase proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional. Nu multe oraşe se pot bucura, se pot mândri cu un asemenea proiect. Şi iată că Botoşaniul este locul în care se poate spune Oau! Ce avem noi aici? Până la urmă este un colţ de ţară binecuvântat care are şi cultură şi eu cred că prin acest proiect să reuşim să aducem oamenii şi la acele case memoriale, muzee, locuri în care au trăit oameni deosebiţi din ţara noastră”, a declarat Vasile Asandei.

Oficialul a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, Primăriei Botoşani, edililor şi colegilor de la ADR care au făcut eforturi foarte mari şi au reuşit împreună cu funcţionarii din  primărie, cu cei de la Autoritatea de Management să depăşească toate problemele întâmpinate. „Trebuie să recunoaştem că fără bani din fonduri europene multe din asemenea proiecte nu s-ar fi putut realiza. Să ne aşteptăm că şi în viitor, tot împreună vom realiza proiecte şi mai frumoase şi mai dătătoare de plus valoare în regiunea noastră”, a mai spus Vasile Asandei.

bty
bty
bty
bdr
Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...