spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTDeget descarcerat din verighetă

Deget descarcerat din verighetă

Un bărbat de 24 de ani, din Botoşani, a ajuns la spital după ce s-a tăiat la un degete într-o tablă zincată.

Problema nu ar fi fost una prea garvă, dacă tăietura nu ar fi fost chiar la degetul inelar, unde bărbatul avea verigheta, iar plaga suferită a făcut ca degetul să se umfle în jurul bijuteriei şi să îi provoace acestuia dureri cumplite. A încercat mai întâi acasă să scoată verigheta, însă văzând că nu reuşeşte şi durerile sunt tot mai mari, a venit la Urgenţe.

Cadrele medicale i-au explicat că nu exista altă soluţie decât tăierea verighetei pentru a elibera degetul. „A trebuit să fim foarte atenţi, pentru că orice încercare însemna că metalul verighetei se adâncea mai mult în plaga cauzată de acea bucată de tablă. A durat aproximativ 15-20 de minute tot procesul şi s-a reuşit cu un instrument din trusa de urgenţă. Ulterior a fost dezinfectată rana”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Ulterior, tânărul a putut pleca la domiciliu, cu tot cu verigheta buclucaşă, ca amintire, urmând a reveni la spital pentru ca rana să îi fie pansată şi verificată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...