spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMopedist ajuns în şanţ, la beţie

Mopedist ajuns în şanţ, la beţie

A plecat la drum cu mopedul, deşi era beat criţă, iar până la urmă a ajuns la spital, alegându-se şi cu un dosar penal. Este isprava unui tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Curteşti, care a plecat ieri cu mopedul, deşi abia se ţinea pe propriile picioare. În timp ce rula pe un drum comunal din satul Mănăstirea Doamnei, el a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut în şanţul de pe marginea drumului. Ulterior el a fost transportat la spital, unde a refuzat îngrijirile de specialitate. Anunţaţi de producerea accidentului, poliţiştii l-au verificat cu etilotestul pe tânăr, valoarea rezultată fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, verificările au scos la iveală că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acuzat de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, teribilistul va fi anchetat penal, iar la finalul cercetărilor riscă să fie trimis în judecată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...