spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BT750 de mii de euro, bani europeni, pentru Maternitate

750 de mii de euro, bani europeni, pentru Maternitate

Ambulatoriul de la Maternitatea Botoşani va fi modernizat şi dotat cu bani europeni. La începutul săptămânii, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est Piatra Neamț, directorul acesteia, Vasile Asandei, şi preşedintele CJ Botoşani, Costică Macaleţi au semnat proiectul cu finanţare europeană în valoare de 3,5 milioane de lei (n.r. – 750 de mii de euro). 98% din valoarea proiectului va fi suportată din fonduri europeni, iar 2% reprezintă cofinanţarea pe care trebuie să o asigure judeţul.

Proiectul are ca scop îmbunătățirea calității infrastructurii de asistență medicală ambulatorie și asigurarea unui acces sporit și egal al cetățenilor la servicii de sănătate, cu impact deosebit asupra persoanelor sărace. În cadrul derulării proiectului se vor executa lucrări de modernizare a Ambulatoriului Secției de Obstetrică-Ginecologie, care va fi dotat cu echipamente medicale performante, dispozitive medicale, dar şi elemente de mobilier, care vor contribui în mod direct la îmbunătățirea calității și a eficienței serviciului medical și la diversificarea investigațiilor ce cor putea fi realizate. Toate acestea vor duce în final la asigurarea unor servicii mult mai bune în regim ambulatoriu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...