spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTSecţie blocată de concediile medicilor

Secţie blocată de concediile medicilor

Lipsa tot mai mare de medici pune în pericol existenţa unor secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă. Situaţia critică este în prezent la Săveni, unde cel mai important punct medical din zonă are activitatea parţial suspendată.

Asta pentru că, unul din cei doi medici care au mai rămas să asigure funcţionarea Secţiei exterioare Săveni şi a camerei de gardă, a intrat în concediu. Astfel, celălalt medic poate asigura doar activitatea pe secţiile de medicină internă a unităţii saintare, camera de gardă fiind pur şi simplu închisă în această perioadă. „Unul din medici a intrat în concediu pentru câteva zile, iar celălalt asigură activitatea. Când va veni acesta din concediu va pleca celălalt. Nu este închisă secţia, însă activitatea la camera de gardă a fost suspendată temporar”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul SJU Mavromati.

La situaţia incredibilă s-a ajuns după ce patru din cei cinci medici din cadrul Secţiei Săveni au ieşit la pensie, încă de anul trecut, însă în locul lor nu a mai venit nimeni. De altfel, şi cei doi medici care asigură acum continuitatea secţiei sunt pensionari, care încă mai lucrează pentru spital, prin convenţie.

Intitulată în trecut Spitalul Orăşenesc Săveni, în prezent Secţie externă a SJU “Mavromati” Botoşani, unitatea medicală deserveşte toţi locuitorii din zona oraşului Săveni, adică aproximativ 7000 de persoane.

Unitatea a fost şi în centrul unui conflict politic în 2011, în momentul în care mai multe spitale din ţară s-au desfiinţat sau comasat. Iniţial, unitatea era propusă pentru desfiinţare, de către Ministerul Sănătăţii, care vedea inoportună menţinerea ei încă de pe atunci.

Mai multe presiuni politice de la acea vreme au făcut însă ca spitalul să fie transformat într-o secţie exterioară a Spitalului Judeţean, salariile şi sporurile perosnalului medical de acolo crescând astfel simţitor. În 2015 Maternitatea din cadrul aceleiaşi unităţi sanitare a fost închisă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...