spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTInspectorii de muncă au dat amenzi de jumătate de milion de euro

Inspectorii de muncă au dat amenzi de jumătate de milion de euro

Amenzi de aproape jumătate de milion de lei au fost aplicate de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Botoşani în cel de al doilea trimestru al anului. Astfel, în trimestrul al doilea s-au aplicat amenzi de 453.000 de lei, cu 50% mai mult decât în primul trimestru, când valoarea amenzilor s-a ridicat la aproximativ 300.000 de lei 

322 de unităţi au fost verificate în perioada aprilie-iunie pe tematica „relaţii de muncă şi „muncă nedeclarată”. Pentru neconformităţile constatate au fost sancţionaţi 20 angajatori, au fost dispuse 463 de măsuri de remediere, au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 437.000 lei şi 11 avertismente.

Au fost depistate 28 persoane, dintre care patru femei şi doi adolescenţi, care munceau la negru pentru 11 agenţi economici. Aceştia au fost amendaţi cu 340.000 de lei.

În acţiunile de control s-a urmărit şi evaluarea modului în care agenţii economici respectă dispoziţiile imperative ale Legii referitoare la executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă ale salariaţilor, precum şi a altor acte normative din dreptul muncii. În acest sens, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 amenzi în valoare de 10.000 de lei.

De asemenea, a fost verificarea şi dacă agenţii economici respectă normele referitoare la încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor. În urma celor patru controale efectuate, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 80.000 lei pentru primirea la muncă a persoanelor străine fără respectarea prevederilor legale.

Patru angajatori au primit amenzi în valoare totală de 7.000 de lei pentru deficienţe în întocmirea, completarea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

În domeniul securităţii şi sănătăţii muncii, au fost efectuate 182 controale, care s-au soldat cu 462 sancţiuni contravenţionale din care două amenzi în valoare de 16.000 lei şi 460 de avertismente.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
21 °
20.5 °
40 %
4kmh
5 %
sâm
18 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...