spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDorin Birta preia conducerea CJ (video)

Dorin Birta preia conducerea CJ (video)

Reuniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni l-au desemnat pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Dorin Birta, să preia atribuţiile de şef ale instituţiei pe perioada cât preşedintele ales, Costică Macaleţi, se va afla în imposibilitatea medicală de a-şi exercita funcţia.

Votul dat de consilierii judeţeni botoşăneni este o premieră în administraţia publică din România, fiind pentru prima dată când se aplică regula impusă de noul Cod Administrativ, care cere imperativ ca majoritate consilierilor judeţeni să fie cea care desemneze prin vot cel care se află la conducerea instituţiei. Până acum, preşedintele CJ era cel care dădea dispoziţie de înlocuire a sa şi nominaliza unul dintre cei doi vicepreşedinţi.

În debutul şedinţei de vineri, Liviu Toma, aflat în acel moment la conducerea instituţiei, l-a propus pe Dorin Birta. De altfel, aceasta a fost soluţia agreată în interiorul PSD şi, potrivit Doinei Federovici, preşedintele organizaţiei judeţene, propunerea a fost făcută la sugestia lui Costică Macaleţi şi îmbrăţişată de conducerea locală a partidului de guvernământ.

Fiind un vot pe persoană, acesta a fost secret, iar din cei 26 de consilieri prezenţi, 24 au votat pentru, unul împotriva şi unul s-a abţinut.

Dorin Birta le-a mulţumit consilierilor şi i-a asigurat că va încerca să colaboreze cât mai bine cu toţi consilierii. „Vă mulţumesc pentru încrederea acordată pentru această perioadă de a preluat atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean. Sper ca, după cum am şi demonstrat până acum, că vom avea o colaborare destul de bună şi lucrurile vor merge în direcţia bună fără a afecta nici un sector din subordinea acestei instituţii”, a declarat Dorin Birta.

Marţi dimineaţă, în jurul orei 8:00, la birou, Costică Macaleţi a acuzat dureri puternice în piept şi valori mari ale tensiunii arteriale. Imediat, şoferul CJ l-a dus, cu autoturismul de serviciu, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean „Mavromati”. Aici a fost consultat de medicii, iar, după ce a fost supus mai multor teste, a fost diagnosticat cu angină pectorală şi transferat cu o ambulanţă la Iaşi unde a rămas internat. Problemele cardiace pe care le are pot fi rezolvate prin introducerea unor stenturi, dar din cauza stării precare a arterelor coronariene această procedură este foarte riscantă şi de aceea se pare că va merge pe varianta unei operaţii de bypass. Costică Macaleţi, potrivit unor surse apropiate lui, ia în calcul să se opereze la o clinică din Bucureşti.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...