spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTBărbat rănit de propria căruţă

Bărbat rănit de propria căruţă

Un bărbat de 78 de ani, din Prăjeni, a ajuns la spital cu răni grave, după ce a fost victima unui accident mai puţin obişnuit.

Acesta a căzut dintr-o căruţă, după care atelajul a venit pese el şi a suferit mai multe traumatisme şi contuzii. Bărbatul a fost preluat, ieri dimineaţă, de o ambulanţă şi transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean, acesta urmând a fi supus mai multor investigaţii de specialitate. „Pacientul a suferit traumatisme craniene, faciale, precum şi la nivelul toracelui şi membrelor superioare, fiind internat pe o secţie chirurgicală a Spitalului Judeţean”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cazul vine la doar câteva luni după ce, tot în Prăjeni, un bărbat de 66 de ani a fost victima unui accident grav de căruţă, acesta fiind transportat atunci la Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...