spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTDrumuri abandonate de constructori scoase din nou la licitație (video)

Drumuri abandonate de constructori scoase din nou la licitație (video)

Două drumuri care trebuiau făcute prin programul PNDL II au fost scoase din nou la licitație, după ce constructorul, Tehnic Assist, a renunțat la contracte. „La PNDL avem probleme pe cele două tronsoane de drum Dimăcheni – Corlăteni (n.r. – 2,5 kilometri din DJ 292 A) și Coţuşca – Ghireni – DN 24C (n.r. – 6,650 kilometri din DJ 293). Sunt cele două sectoare de drum la care constructorul a reziliat contractul și am fost nevoiți să le scoatem din nou la licitație, în procedură simplificată. Deschiderea de oferte va fi în data de 15 octombrie (n.r. – Dimăcheni – Corlăteni) și 16 octombrie (n.r. – Coţuşca – Ghireni – DN 24C)”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ), Dorin Birta.

Cei 2,5 kilometri din DJ 292A, Corlăteni – Dimăcheni, trebuia terminați de acum aproape jumătate de an, dar lucrurile sunt departe de finalizare. „Ei (n.r. – Tehnic Asist) au început lucrările, au făcut cam 10%-15%. Au făcut niște reprofilări, dar nu se pute problema de a plăti aceste lucrări. De fapt, nu este nicio factură emisă sau situație de lucrări pe aceste tronsoane. Nu am să înțeleg niciodată firmele care se înscriu la licitație, contestă licitația, câștigă contestația, după care reziliază contractul”, a declarat Dorin Birta.

Drumul Corlăteni – Dimăcheni a fost adjudecat inițial pentru 4,8 milioane de lei (n.r. – aproximativ un milion de euro), iar acum este scos la licitație pentru suma de 4,73 de milioane de lei, adică aproximativ 400.000 de euro pe kilometru.

Și în cazul DJ293, Coţuşca – Ghireni – DN 24C, s-au executat ceva lucrări, dar foarte puține în condițiile în care termenul de finalizare al celor 6,650 de kilometri era toamna anului 2020. Acum, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a scos acest sector din nou la licitație cu 11,7 milioane de lei, adică aproximativ 2,5 milioane de lei sau mai bine spus 370.000 de lei pe kilometru, cât este și standardul de cost pentru un drum județean.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
14.5 ° C
15.5 °
14.4 °
60 %
3kmh
30 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...