spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPovestea vorbei - Etimologii interesante

Povestea vorbei – Etimologii interesante

Deseori, evoluția cuvintelor este atât de impredictibilă încât, așa cum am mai arătat în cuprinsul acestei rubrici, se pleacă de la etimon (cuvânt sursă, cuvânt de bază) și se ajunge la cuvinte sau expresii ale căror sensuri par a nu avea vreo legătură cu acel cuvânt inițial. Să luăm, de pildă, cuvântul „parabolă” și să vedem la ce cuvinte s-a ajuns, plecând de la el, astăzi.
La origine, cuvântul este grecesc, iar la noi, românii, a ajuns pe filieră latină. În greaca veche, prepoziția „para” are mai multe înțelesuri: înseamnă și „de-a lungul” (la fel ca „în paralel”), dar și „între”, „afară”, „dincolo”, „peste”, în timp ce „bolé” înseamnă „aruncare” (de aici cuvântul „balistică”). Inițial, în greacă, termenul „parabolé” denumea „comparația, ilustrarea, povestea spusă despre ceva pentru a transmite altceva”. Este exact sensul rămas în parabolă ca povestire alegorică, pildă, învățătură. În geometrie, sensul este ceva mai complex, inițial făcând trimitere la relația dintre un loc geometric și lungimea unui segment de dreaptă, fiind așadar tot o comparație.
Același cuvânt grecesc a fost preluat de către romani sub forma „parabola”, începând să însemne „vorbire”, înlocuindu-l pe latinescul „verbum” (vorbă, cuvânt) din limbile romanice, cu excepția francezei („verbe”) și a limbii române, unde s-a transmis în forma „vorbă” și „verb”. Din latinescul „parabola” s-a ajuns la termenul francez „parler” (a vorbi), iar de aici până la „parlement” (parlament, locul în care reprezentanții poporului convorbesc, discută) nu a mai fost decât un pas. Englezii, la rândul lor, au forma „parliament”, însemnând tot parlament, derivat la ei din verbul „parley” (a negocia, a purta tratative); la urma urmei, parlamentul este și un loc în care părțile discută și negociază, mai mult sau mai puțin în interesul celor pe care îi reprezintă.
Tot în franceză, din latinescul „parabola” s-a născut cuvântul „parole”, însemnând vorbă, cuvânt, promisiune ( să amintim, la noi, franțuzismul folosit și-n operele lui Caragiale, „Parol”!, adică „Pe cuvânt, zău, serios”), moștenit în limba română în cuvântul „parolă” (cuvânt secret sau formulă convențională de recunoaștere). Cei care am făcut armata ne aminteam că la intrarea în postul de gardă comandantul gărzii ne transmitea parola din acea seară, singura care permitea accesul unei persoane în perimetrul păzit, doar dacă persoana respectivă era însoțită și de comandantul gărzii, care noaptea trebuia să-și lumineze fața cu lanterna, spre a fi recunoscut.
„Parabola” a dat, la spanioli, „palabra”, însemnând „cuvânt”. Turcii, iar de la ei și grecii moderni, au modificat acest cuvânt, dându-i forma „palavra”, adică „balivernă”, „minciună”, „afirmație lipsită de seriozitate sau temei”. Cuvântul a ajuns și în limba română, în formele „palavră”, având sensurile arătate mai sus și „palavragiu”, din turcescul „palavraci” (persoană care spune palavre, flecar, limbut, guraliv).
Ca să concluzionăm, plecând de la etimonul grecesc „parabola” (alăturare, comparație, ilustrare) s-a ajuns, pe filiere diferite, la alte patru cuvinte: parlament, parabolă, parolă și palavră.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
37 %
2.5kmh
8 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...