spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTStart fenomenal pentru Iulian Rotariu în ultramaratonul din Mozambic

Start fenomenal pentru Iulian Rotariu în ultramaratonul din Mozambic

Start fenomenal pentru botoșăneanul Iulian Rotariu în Ultra Africa Race. După prima etapă a competiției organizată în Mozambic, Iulian Rotariu s-a plasat pe primul loc, terminând cei 38 de kilometri cu un timp de 4 ore, un minut și 6 secunde, cu un avans de aproape 20 de minute față de germanul Sasha Gramm, plasat pe locul II (n.r. – considerat unul dintre favoriți), și australianul Jamie Hildage (veteranul competiției), care a completat podiumul.

Iulian Rotariu este primul și singurul român înscris în această cursă, organizată de cei de la Canal Aventure. În fiecare zi, concurenții vor trebui să alerge între 36 și respectiv 53 de kilometri, într-un interval orar de maxim 10 ore, cei care nu vor face față urmând să fie descalificați. Concurenții au de parcurs în total 220 de kilometri în cinci etape, urmând intinerariul marcat de organizatori. Aceasta va fi tot o cursă autosusţinută, participanții urmând să-şi poarte echipamentul şi hrana într-un rucsac. Vor fi puncte de control localizate la intervale regulate, iar fiecare noapte va fi petrecută în cort. Organizatorii vor asigura numai suport tehnic şi o echipă medicală, dar şi apa necesară. Cursa se va încheia pe 14 noiembrie, când vor fi anunțate rezultatele finale.

Subofiţer operativ în cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, plt. adj. Iulian Rotariu a participat la mai multe competiţii de anduranţă. El s-a făcut remarcat după ce în iunie 2016 a reuşit să se claseze pe locul I la categoria lui de vârstă la „Gobi March” desfăşurat în China. Patru luni mai târziu el a egalat performanţa la ultramaratonul „Atacama Crossing”, desfăşurat în Chile. În mai 2017 el a participat şi la „Sahara Race” organizat în Namibia, unde s-a clasat din nou pe locul I la categoria lui de vârstă şi locul IV la general, situaţia repetându-se în noiembrie 2017 când a participat la „Roving Race” derulat în Patagonia Argentina. În decembrie 2018, Iulian Rotariu s-a clasat al doilea în „The Last Deserts” Antarctica. Ultima și cea mai mare performanță a fost realizată în mai anul acesta, în Australia, când botoșăneanul a câștigat detașat ultramaratonul „The Track”, cu un nou record al competiției.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
18.8 ° C
19.3 °
18.6 °
49 %
3.7kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...