spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPrezență la vot sabotată de ucrainieni și moldoveni (foto - video)

Prezență la vot sabotată de ucrainieni și moldoveni (foto – video)

Județul Botoșani a fost printre cele codașe la prezența la vot la alegerile prezidențiale de duminica trecută. Cauzele absenteismului sunt multiple. Pe lângă cauza principală, cea a numărului mare de tineri plecați la muncă în străinătate sau la studii în alte orașe, o altă cauză o reprezintă cetățenii fictivi. Este vorba de mii de moldoveni și ucraineni care și-au făcut formal domiciliul în comunele judeţului pentru a obține cetățenia română, care să-i ajute apoi la stabilirea în Occident.

Astfel, pentru prima dată, la alegerile prezidențiale, în județul Botoșani, au fost constituite două secții în plus, numărul total al acestora urcând la 427. Numărul secţiilor a fost suplimentat ca urmare a creşterii populaţiei din comunele Vârfu Câmpului şi Ripiceni.

Primarul comunei Vârfu Câmpului, Maria Huţu, recunoaşte că situaţia apărută în comunitate pe care o conduce este una atipică. „În afară de faptul că a crescut numărul populației Vârfu Câmpului, a satului Vârfu Câmpului, am fost nevoiți ca, acum, la alegerile prezidențiale, să mai înființăm încă o secție întrucât numărul de alegători pe secție au fost depășit. Ca atare și costurile pentru înființarea secțiilor de votare au crescut”, a declarat Maria Huțu, care admite că ucrainenii sunt doar scriptic, ei neducându-și traiul zilnic în comunitatea pe care o conduce. „Ei vin, se localizează, se stabilesc la noi și merg mai departe. Tranzitează practic comuna și merg în Occident. Acolo au și slujbe, familiile multora sunt de acolo. Sunt stabiliți în străinătate și doar ocupă practic listele electorale”, a mai spus primarul din Vârfu Câmpului. Aceasta susține că ar trebui inițiată o schimbare legislativă pentru un control mai bun al acestor ucraineni, deoarece acum autoritățile locale nu mai au nici cea mai mică idee a dimensiunilor comunităților pe care le conduc. „Acești cetățeni care își stabilesc domiciliul în Vârfu Câmpului merg ca să-și facă mutația direct la Bucecea, la Serviciul de Populație Bucecea, doar împreună cu cel care îl găzduiește și care are actul de proprietate al casei. Cred că este mai mult decât oportun a se interveni în această chestiune de către Parlament, că este un vid de legislație. Și cred că ar trebui să intervină și în ceea ce privește și numărul de cetățeni, așa cum se prevede la noi. Înțeleg că nu este tocmai OK ceea ce se întâmplă, pentru că sunt sute de oameni, poate mii, care locuiesc într-o casă”, a conchis Maria Huțu.

La alegerile de duminică, cele două noi secții înființate, 348 Ripiceni și 403 Vârfu Câmpului, au avut cele mai mici prezențe la urne, 11,29%, respectiv 13,72%. „Ucrainienii nu vin la vot. Nici la alegerile trecute și nici acum nu au venit”, a concluzionat Dragomir Gaidur, membru al Biroului electoral al secției de vot 403 Vârfu Câmpului.
La nivelul județului Botoșani, s-au prezentat la urne 153.173 de persoane, ceea ce reprezintă 41,67% din electoratul județului, stabilit potrivit datelor oficiale, la 367.528.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...