spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTProcuror antimafia transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

Procuror antimafia transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani

Surpriză în cadrul structurilor antimafia din județ. Unul dintre cei mai longevivi procurori care au activat în cadrul Biroului teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) va părăsi structura, la sfârșitul acestei săptămânii. Este vorba de procurorul Viorel Porumb, cel care și-a desfășurat activitatea în cadrul DIICOT încă de la înființarea unității de parchet. Astfel, potrivit unei decizii a Consiliului Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori adoptată în ședința din 17 octombrie a.c., Viorel Porumb își va înceta activitatea în cadrul Biroului teritorial DIICOT Botoşani începând cu 1 decembrie 2019, dată de la care va reveni la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, transferul urmând să fie operat la solicitarea procurorului.

Procurorul Viorel Porumb (foto) a fost cel care a coordonat multe dintre operațiunile care au vizat destructurarea unor grupări organizate infracționale de pe teritoriul județului Botoșani, începând cu vestitele rețele de traficanți de țigări care au făcut legea pe frontiera cu Ucraina sau Republica Moldova. Totodată, el s-a implicat în investigarea faptelor comise de traficanții de persoane ori de către traficanții de droguri, colaborând cu unitățile de parchet din străinătate în vederea anihilării unor grupări infracționale cu activități transfrontaliere. Cu grad de procuror de parchet general, Viorel Porumb a fost primul șef al biroului teritorial DIICOT Botoșani și a coordonat inclusiv primele anchete privind infracțiunile informatice comise în județ, unde a lucrat alături de polițiștii din Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate specializați pe această linie.

Plecarea din structura DIICOT coincide cu împlinirea a 15 ani de activitate în structurile antimafia, procurorul Viorel Porumb fiind cooptat această unitate de parchet pe 30 noiembrie 2004, însă revenirea sa în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani va pune în dificultate biroul teritorial DIICOT, structură care va funcționa, cel puțin pentru o perioadă, cu un singur procuror. Asta deși volumul de activitate este covârșitor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...