spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTHoţ de animale încătuşat, după ce a fost localizat prin telefon

Hoţ de animale încătuşat, după ce a fost localizat prin telefon

Vineri, pe 6 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Mihăileni au interceptat în trafic, pe raza localităţii Cândeşti, un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din localitatea Şendriceni, având ca pasager un bărbat de 37 de ani din comuna Lozna, urmărit la nivel naţional, care se sustragea executării pedepsei.

Pe numele bărbatului de 37 de ani, Judecătoria Dorohoi emisese un mandat de executare a pedepsei de 9 luni şi 243 de zile de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt de animale. Individul furase trei cai de pe un imaş, pe care i-a vândut ulterior, însă păgubaşii au reuşit să le ia urma animalelor, iar individul a fost denunţat de cumpărători. Prins şi trimis în judecată, hoţul a fost condamnat definitiv săptămâna trecută, în urma unei decizii a Curţii de Apel Suceava. Reţinut de poliţişti şi escortat la Penitenciarul Botoşani, individul a fost încarcerat.

Capturarea bărbatului a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...