spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăEconomicMinistrul Agriculturii îndeamnă fermierii la asociere (video)

Ministrul Agriculturii îndeamnă fermierii la asociere (video)

Adrian Oros, ministrul Agriculturii, susține că fermele de familie constituie o prioritate a Guvernului, iar problema pieţei de desfacere cu care se confruntă acestea poate fi rezolvată doar prin asociere. Declarația, pe care a făcut-o la Botoșani la scurt timp după ce fost instalat, a reluat-o la o conferință națională cu fermierii. „Fermele de familie se confruntă cu problema pieţei de desfacere, o problemă care poate fi rezolvată doar prin asociere. Este important să încurajăm tinerii, căutând acele soluţii pentru a le oferi acces la teren”, a declarat ministrul Agriculturii la Conferinţa Naţională cu tema „Ferma de familie în centrul viziunii agricole post 2020”, eveniment care face parte dintr-o serie de trei conferinţe naţionale organizate de Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală (RNDR) din cadrul Autorităţii de Management pentru PNDR.

La Botoșani, Oros sublinia că este vital ca legumicultorii să se asocieze în cooperative de producție, care să poată să construiască depozite și să furnizeze legume cu ritmicitate către marile rețele de magazine. Acesta, însă, s-a declarat împotriva Casei de Comerţ pentru produse agroalimentare „Unirea”, înființată de fostul ministru, declarând că aceasta „și-a pus singură cruce” pentru că acolo sunt „probleme cu iz penal”. „În prima mea zi de mandat cei din Consiliul de Administraţie au venit să-mi spună că acolo ar fi, şi citez, «probleme cu iz penal», iar «magazinele sunt nişte butaforii». Drept pentru care am trimis Corpul de control, să vedem dacă într-adevăr aşa este. Şi, în urma anchetei, vom vedea ce s-a întâmplat acolo. Sper să nu fie ceea ce au spus dânşii şi, de la o idee, sigur, iniţial bună, să se ajungă la cu totul altceva, la interese clientelare şi cu iz penal”, susține ministrul Oros.

Casa de Comerţ Agroalimentar „Unirea” a deschis două magazine, unul în Sibiu şi unul în Bucureşti, din lanţul de 60 de magazine cu produse tradiţionale provenite de la micii producători români propuse a fi deschise în acest sistem. Casa de Comerţ intenţiona să pună la dispoziţia micilor producători centre de colectare a produselor, inclusiv unele mobile, dar şi o reţea de distribuţie.

Producătorii refuză în general asocierea

Tarele regimului comunist şi frica de colectivizare îi macină pe producătorii botoşăneni, care refuză să se asocieze. Un astfel de exemplu este cel al producătorilor de usturoi din zona Copălăului, care refuză să intre în asociaţia creată cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DAJ) Botoşani în scopul de a demara demersurile la Uniunea Europeană pentru obţinerea IGP (n.r. – Indicație Geografică Protejată). „Noi am încercat acolo mai multe variante de a-i lămuri pe cultivatori să se asocieze. Sperăm să reuşim să-i facem să înţeleagă fenomenul de asociere şi să obţină Indicaţia Geografică Protejată cu această cultură: «Usturoi de Copălău». Din păcate, foarte mulţi cultivatori au mentalitatea de dinainte de ’90, pentru că au trăit acele vremuri”, a declarat directorul DAJ Botoşani, Cristian Delibaş.

Potrivit acestuia, toate demersurile sunt făcute, singurul lucru care lipseşte, culmea şi cel mai important, este asocierea cultivatorilor. Aceasta este necesară, deoarece Regulamentul UE spune că au voie să acceseze această protecţie doar un grup aplicant, adică o cooperativă sau o asociaţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
13.9 ° C
17.6 °
13.9 °
46 %
2.3kmh
5 %
sâm
13 °
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...