spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTÎnfiorător! Un individ de 48 de ani a încercat să violeze o...

Înfiorător! Un individ de 48 de ani a încercat să violeze o fetiță

Un individ în vârstă de 48 de ani, care a încercat să violeze o fetiță, va petrece sărbătorile de iarnă acasă și asta pentru că instanța de judecată nu a mai vrut să-i prelungească mandatul de arestare. Încătușat în primă fază și băgat în arestul poliției, bărbatul a fost plasat în final în arest la domiciliu.

Decizia i-a surprins și pe anchetatori, având în vedere fapta reținută în sarcina individului. „Cercetările vor continua pentru administrarea întregului probatoriu și vor fi dispuse măsuri de supraveghere, conform deciziei instanței”, a precizat pentru „Monitorul” Nicoleta Federciuc, agent șef adjunct în cadrul Compartimentului de analiză și prevenirea criminalității al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP).

Potrivit unor informații neoficiale, pe 16 noiembrie a.c., individul, care este dintr-o comună din județ, ar fi acostat pe un drum din localitate o fetiță în vârstă de 7 ani, pe care a condus-o mai apoi într-un spațiu abandonat, unde a dezbrăcat-o și a încercat să întrețină un raport sexual cu ea. Faptele au ajuns în atenția polițiștilor, care l-au reținut imediat pe individ, acesta fiind acuzat de agresiune sexuală. Fetița a fost examinată medico-legal, însă nu au fost constatate urme de violență.

Arestat preventiv pentru 30 de zile, agresorul a ajuns în Centrul de reținere și arest preventiv al IJP Botoșani. Ulterior, însă, anchetatorii au dispus și reîncadrarea juridică a faptei în tentativă de viol. Potrivit Codului penal, violul asupra unui minor se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...