spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBotoşaniul va avea mai mulţi medici rezidenţi de la anul

Botoşaniul va avea mai mulţi medici rezidenţi de la anul

Botoşaniul va putea avea mai mulţi medici rezdenţi de la anul. Asta după ce Ordonanța de Urgență care permite rezidențiatul în spitale județene și în spitale private a fost adoptată miercuri de Guvern. Este reglementarea despre care se spune că va elimina monopolul UMF în pregătirea rezidenților.

Măsura a fost aprobată de ministrul Victor Costache după ce aproximativ 900 de absolvenți de facultate au obținut la examenul de rezidențiat desfășurat duminică peste 60% din punctajul maxim pe domeniu, dar nu s-au încadrat pe posturile scoase la concurs. „Astfel eliminăm inechitățile existente, elaborând cadrul legal care dă posibilitatea formării unui număr mai mare de specialişti atât în sistemul public, cât și în unități sanitare private și instituții de învățământ superior particulare acreditate care îndeplinesc toate condițiile de pregătire. Astfel, toți cei care au obținut la concurs peste 60% din punctajul pe domeniu, vor intra în pregătire. Avem înregistrat un record privind numărul de rezidenţi pe care-l vom pregăti, estimăm 7.159 rezidenți, în România şi sperăm ca efectele să se vadă în câţiva ani. Sunt primele măsuri concrete pe care le luăm pentru a stopa criza resursei umane calificată din domeniul medical. Am reușit acest lucru în condițiile în care anul acesta s-a înregistrat un record de participare la Rezidențiat”, a declarat Victor Costache, ministrul Sănătății.

Anul acesta, au fost scoase la concurs 4.710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire: 3.960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie şi 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI.
Până acum, rezidențiatul se desfășura doar în spitale publice cu medici care sunt profesori la facultățile de Medicină, însă ordonanţa permite ca pregătirea să poată fi făcută în spitale publice județene, în spitale private, dar și în cabinetele medicilor de familie. Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”, care este al treilea ca mărime din ţară, ca număr de paturi, ar fi un candidat ideal pentru a primi medici rezidenţi. „Aşteptăm să vedem care vor fi exact condiţiile în care pot veni rezidenţi, însă vom face tot posibilul să atagem cât mai mulţi şi pe cât mai multe specialităţi”, a precizat medicul Livia Mihalache, managerul SJU Botoşani.
În unele centre sunt medici coordonatori de rezidenţiat care au între 70 şi 140 de rezidenţi, ceea ce reduce calitatea formării acestora.

Ministrul Costache a explicat că, în străinătate, unde s-a format și el, sunt doi rezidenţi la fiecare cadru şi a fost un adevărat ”scandal” când s-a trecut de la un rezident la doi, întrucât este nevoie de stabilirea unei relaţii de mentorat între coordonator şi rezidenţi.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...