spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDeranjamente anunţate online la Delgaz Grid

Deranjamente anunţate online la Delgaz Grid

Botoşănenii, clienţi ai Delgaz Grid, care doresc să sesizeze avarii în sistemul de distribuție a energiei electrice au la dispoziție, începând din această lună, o alternativă în mediul online, mult mai rapidă și mai simplă. Astfel, ei pot accesa site-ul delgaz.ro, secțiunea energie electrică/ rețeaua de distribuție a energie electrice/ anunță deranjamente, unde după introducerea datelor privind localizarea deranjamentului (județ, localitate, stradă, cod loc consum, număr de telefon), vor primi un număr de înregistrare a sesizării.

Această procedură online are o durată de aproximativ un minut și reprezintă o alternativă la Call Center-ul Delgaz Grid, ce poate fi apelat la numărul de telefon: 0800.800.929.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în secțiunea energie electrică/ informații utile/ întreruperi programate pot fi obținute informații legate de lucrările dintr-o localitate, străzile pe care se desfășoară aceste intervenții și intervalul orar estimat pentru finalizarea lor. Totodată, consumatorii se pot abona pentru primirea informațiilor pe e-mail despre întreruperile de energie ce îi pot afecta.

„Prin noile facilități ale site-ului, compania Delgaz Grid și-a propus reducerea semnificativă a timpului de interacțiune a unui client în situațiile referitoare la anunțarea unui deranjament și îmbunătățirea informării în cazul unor incidente sau lucrări programate în rețeaua de distribuție a energie electrice”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Corneliu Zaiţ, responsabil cu comunicarea în cadrul companiei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...