spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTMihai Eminescu, omagiat la el acasă

Mihai Eminescu, omagiat la el acasă

Pe 15 ianuarie 2020, Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” organizează Zilele Eminescu. Ediția de anul acesta este dedicată aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului.

Manifestările vor debuta la ora 10.30 cu un Te Deum oficiat la biserica familiei Eminovici din Ipotești și depuneri de coroane la statuia poetului de la Memorial.

Începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul „Laurențiu Ulici” al Memorialului, vor avea loc mai multe activități dedicate Poetului. „După cuvântul de salut al gazdelor și oficialităților, între orele 11.10 și 11.50, se va desfășura masa rotundă Eminescu – 170, la care se vor discuta următoarele subiecte: Imaginarul eminescian – o nouă ficțiune critică? (Mircea A. Diaconu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava); Problemele actualizării critice a lui Eminescu (Alex Goldiș, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca); Eminescologia și complexul operei neîncheiate (Doris Mironescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași); N. Steinhardt despre Eminescu (Ioan Pintea, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud)”, a declarat Ala Sainenco, directorul Memorialului Ipoteşti.

Potrivit oficialului, la ora 11.50, vor începe lecturile sub genericul Poeți în dialog, cu Svetlana Cârstean  și Andrei Gamarț, moderator fiind Lucia Țurcanu. Dialogul cu poeții invitați va fi urmat de prezentări de carte. Își va  prezenta cele mai noi titluri Editura Eikon, dar și Memorialul Ipotești, cu volumele din Colecția Ipotești. Totodată, va fi lansată revista semestrială de studii românești GLOSE (An I, nr. 1-2), apărută la Memorialul Ipotești în 2019.

Evenimentele de omagiere a lui Mihai Eminescu vor continua în Sala de expoziție „Horia Bernea” a Centrului Național de Studii „Mihai Eminescu”, unde, la ora 13.00, va fi vernisată de Ofelia Huțul și Cotinel Munteanu expoziția Memorialul Eminescu, eveniment urmat de un recital de muzică clasică, susținut de cvartetul Phoebus din Botoșani și de violonistul ieșean David Marcian.

În seara zilei de 15 ianuarie, începând cu ora 17.00, la Casa Sindicatelor, se vor decerna Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA OMNIA.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...