luni, iunie 17, 2024
AcasăLocal BTFemeie de 83 de ani rănită grav de un şofer de 80...

Femeie de 83 de ani rănită grav de un şofer de 80 de ani (video)

O bătrână se află în spital în stare gravă după ce a fost victima unui accident rutier, produs de un bărbat cu doar trei ani mai tânăr decât ea.

Femeia, în vârstă de 83 de ani, se întorcea acasă, duminică seară, de la biserica din Cimitirul Pacea, după ce a fost la o slujbă. La un moment dat, a vrut să traverseze strada prin loc nepermis, însă a fost izbită în plin de un autoturism Dacia Logan, condus de un bărbat de 80 de ani, care se îndrepta spre Strada Sucevei. Impactul a fost unul extrem de grav, femeia fiind aruncată pe asfalt, unde a rămas inconștientă. Aceasta a fost preluată de o ambulanță, fiind transportată în stare critică la Urgențe. “Pacienta a ajuns în serviciul nostru politraumatizată, cu multiple fracturi, în șoc hemoragic, consecutive unui accident rutier. A fost supusă mai multor investigaţii, după care internată pe secţia de reanimare, în stare gravă”, a precizat medicul primar în medicina de urgență Ramona Elena Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj de Poliţie, care a început mediat cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. „Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat inspectorul principal Maria Carp, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Accidentul vine la doar 24 de ore după ce o altă femeie, de 27 de ani, a fost lovită violent de o maşină condusă de un bărbat de 70 de ani, în zona pădurii Rediu. Şi aceasta se află internată pe reanimare, în stare gravă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.8 ° C
20.6 °
17.8 °
78 %
1.4kmh
0 %
lun
26 °
mar
28 °
mie
32 °
joi
25 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici nu știi, la vremea asta, și îți dai seama abia când te întorci la mașină că e vremea culesului.

EDITORIAL

Aproape sigur, în istoria locurilor în care ne ducem existențele, Valeriu Iftime nu va rămâne ca nabab, afacerist de frunte sau ca profesionist desăvârșit...

EPIGRAMA ZILEI

Pleacă ăștia, nu-i problemă Însă eu am o dilemă : Oare ăia care vin Or să fure mai puțin? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...