spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTObiva, câinele jandarm, a trecut în "rezervă"

Obiva, câinele jandarm, a trecut în „rezervă”

„Pentru un câine de serviciu, împlinirea vârstei de nouă ani reprezintă, dacă ar fi să comparăm, momentul în care un jandarm se desparte de cei alături de care a împărțit, cu bune și cu rele, o carieră militară ce impune privațiuni, restricții și respectarea unui cod de conduită obligatoriu”, spune Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadru Inspectoratului de Jandarmi Judeţean. Obiva, o femelă din rasa Ciobănesc belgian (malinois) a fost „trecută în rezervă” din serviciul activ, după ce a participat la toate misiunile în care s-a impus prezența sa alături de conductorul ei, plutonierul major Ciprian Rotaru. Dacă ar fi să pomenim doar una dintre acțiunile încununate de succes la care a participat Obiva, merită amintită misiunea de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Legia Varșovia din 23 iulie 2015, în cadrul Europa League.

Chiar dacă în ziua respectivă Indicele de Temperatură – Umiditate a depășit pragul critic de 80 de unități în municipiul Botoșani, în contextul unei temperaturi resimțite de 37 de grade la umbră, Obiva a fost prezentă alături de subofițerul jandarm până la finalul acestei misiuni ,,incendiare”, pregătită să intervină dacă situația operativă ar fi impus-o. Începând de ieri, Obiva a fost preluată de Ciprian, care o va îngriji și va fi alături de ea până la „final”, indiferent când va fi acesta. „Legătura sufletească dintre Obiva și Ciprian, închegată în toți anii în care au executat misiuni împreună, nu se va sfârși acum, ci va continua, sperăm, pentru cât mai mult timp”, a adăugat Dan Izotov.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
17.7 °
15 °
69 %
1.8kmh
92 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...