spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTPrefectul are un nou purtător de cuvânt

Prefectul are un nou purtător de cuvânt

Lucian Gălușteanu Iurea are 35 de ani și până acum a lucrat în mediul privat. În 2009 a intrat avocat stagiar în Barou, iar 2011 și-a dat definitivatul. Până în 2017 a fost avocat, iar de atunci și până în prezent a lucrat pentru o firmă de telecomunicații. “Nu am mai lucrat niciodată într-o instituție publică și mi se pare foarte interesant. Asta e ceva nou, iar Instituția Prefectului este cea mai importantă dintre toate instituțiile. Este o provocare pentru mine”, a declarat Lucian Gălușteanu.
Acesta susține că factorul politic nu a jucat niciun rol în cooptarea sa în Cancelariei prefectului, deși aceasta este una eminamente politică, fiind compusă de reprezentanți ALDE. “Nu sunt membru ALDE. Niciodată nu am fost membru al vreunui partid politic”, a mai spus noul purtător de cuvânt al prefectului.
Roxana Țurcanu-Anușcă, președintele interimar autosuspendat al ALDE Botoșani, afirmă că ea l-a propus pe Lucian Gălușteanu prefectului și că l-a cunoscut ca avocat. Totuși, Lucian Gălușteanu Iurea este nașul de cununie a lui Ovidiu Borfotină, fratele primarului de Cristești, Lucian Borfotină, care și-a anunțat candidatura la Primăria Botoșani din partea ALDE.
Interesant este, în urmă cu două luni, sora sa, Alina Gălușteanu Iurea, a fost angajată consilieră a vicepreședintelui PSD al Consiliului Județean (CJ) Liviu Toma.
Mama celor doi, Claudia Gălușteanu, este șefă de serviciu în cadrul Finanțelor botoșănene.
Soția noului purtător de cuvânt al reprezentantului Guvernului în teritoriu, Petronela Gălușteanu, este angajată în cadrul Instituției Prefectului, la Serviciul Juridic, dar are contractul de muncă suspendat fiind în concediu pentru creșterea copilului.
Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...